M-am lămurit ce înseamnă o lansare!
Nu e nimic riscant. La sfârşit, toată lumea scapă cu viaţă.
Mergi, mergi, mergi, pe ceva ca o pistă de avioane, vezi în faţă o farfurie zburătoare care nu pare să fi zburat vreodată, faci dreapta şi intri într-un fel de „Hangar 18”, pe care scrie C1.
Pe dinăuntru arată ca şi cum toţi oamenii şi-ar fi adus de-acasă bibliotecile burduşite cu cărţi şi le-au aşezat faţă-n faţă sau spate-n spate, în aşa fel încât să se creeze senzaţia de labirint. Ciudat e că pe un singur raft numeri zeci de exemplare ale aceleeaşi cărţi. Noi n-avem aşa ceva, acasă!
L-am văzut şi eu pe omul care suferea lansarea. Trăgeam cu ochiul prin crăpătura formată de un fermoar al genţii lăsat deschis, în mod intenţionat.
Arăta vesel şi relaxat, chiar înainte de operaţiune. Cam aşa:
Treaba asta mi-a dat curaj pentru duminică dimineaţa, la unşpe jumate, când mi se întâmplă şi mie.
Nu cred că doare. Trag nădejde să scap teafăr din experimentul ăsta.
Dacă nu mă mai vedeţi pe-aici, înseamnă că am nădăjduit zadarnic…
Nono
Nono 
Nu doare deloc, doar bucură. Tare-tare-tare. Imaginează-ţi cea mai faină bucurie a ta şi mai pune, mai pune, mai pune de câteva ori pe-atât. 🙂
O să fie bine, ai să vezi. Şi-apoi, nu vei fi singur în bucuria ta. Vom fi şi noi acolo. 🙂
Mi-ar prinde bine o porţie de bucurie… De câteva zile nu mă mai înţeleg cu Dactilografa mea. Parcă e turbată. Nu ştiu ce are, zău!
Iar eu o să-ți țin pumnii, cum zic bipezii! Îți dai seama, Nono, am patru lăbuțe! Cu toate patru am să mă rog pentru tine!
Succes!
Baghi, eu doar în tine şi-n Nataşa mi-am pus speranţele! Ştiu că voi aveţi nouă vieţi, prin urmare nouă inimi şi nouă suflete. Şi dacă măcar câte un sufleţel vă trimiteţi acolo, ca observatori, eu am să le simt şi n-o să mai fiu singur, printre oameni.