Toată săptămâna am umblat ca un nebun, pe net, să-mi găsesc ceva de lucru. Dactilografa a început să se uite la mine pe desupra ochelarilor. Semn rău! – mi-am zis. Sau, mai degrabă mi-am prezis, fiindcă duminică seara, imediat după evenimentul în care m-am implicat, ştiţi bine, trup şi suflet, m-a întrebat:
– Ce faci?
Nu făceam nimic. Aşa că i-am răspuns:
– Nimic.
Marţi m-a prins citind. Eram la finalul cărţii şi tocmai silabiseam cuvântul cu nume de vulcan – EYJAFJALLAJŐKULL, când m-a întrebat iar:
– Ce faci?
– Citesc, i-am zis, fiindcă citeam.
A făcut “hm!” şi dusă a fost.
Am rămas ca prostul, să analizez “hm!”-ul ei. La prima vedere, părea un reproş. Dar putea, tot atât de bine, să fie un “hm!” de surpriză. Plăcută. Adică citesc, nu stau degeaba. Deci e de bine. Numai că n-a zâmbit câtuşi de puţin. Era un “hm!” acru? Adică citesc, mă relaxez, când toată lumea munceşte?! Cititul, scrisul, cântatul, pictatul şi gânditul sunt activităţi discutabile. Pe muchie de cuţit. Nu sunt munci. Munca e ceva care te disperă. E când abia aştepţi să scapi. Mie îmi părea rău că se termină cartea. Prin urmare, nu munceam, mă distram.
În fine! Ce s-o mai dau la-ntors? Am priceput mesajul: până acum câteva zile i-am fost folositor. Acum sunt balast.
De-aia am căutat un job, cu insistenţă. Şi l-am găsit.
Un post modest. De Director.
Nono 
Felicitari NONO! 🙂
Nu ai nevoie de un ajutor ceva
Ba da, Theo! Dar tu deja EŞTI ajutorul meu. 🙂
În lumea asta, poate trăi oricine, dacă e diplomat. Nono-i cam prea direct. Nu spui că nu faci nimic, ci răspunzi evaziv: „diverse” sau „una, alta…”. Aşa pătrunzi în lumea bună!
Domnule Vania, eu nu pot, din pricina aspectului meu fizic, să sper că voi intra în lumea bună. Pot numai să trag nădejde că şi ea, lumea bună, se va omeni cumva, la un moment dat.