Pentru că am dat în darul cititului. N-am ras chiar toată grămada de cărţi pe care o vedeţi în jurul meu. Ăsta e doar marketing. Observaţi că toate volumele publicate de editura „mea” sunt cu cotoarele la vedere, în vreme ce altele, publicate în alte edituri, sunt ascunse. Da, mi se pare firesc să fac reclamă editurii cu care am colaborat.
Acum citesc un thriller. Nu e de la ei. Pe copertă zice aşa: „Masculin, sexy, plin de acţiune…” Mă furnica în tălpi de nerăbdare şi m-am apucat de el, încă de miercuri.
E vorba despre patru femei extraordinar de frumoase. Nu, nu extraordinar, ci incredibil. Absolut extraordinar şi incredibil de frumoase. Trei sunt moarte deja, una e vie. Via e şerif şi anchetează cazul. Cazurile, adică. Cea vie nu lucrează singură. Îi cade pe cap un tip absolut periculos, care e maior sub acoperire în poliţia militară. Acoperirea lui ţine cinci minute. Fiindcă amândoi au fost înainte de povestea asta puşcaşi marini şi cu puşcaşii marini nu te joci. Cel puţin aşa am înţeles eu din filme. Am ajuns acolo unde apare o a cincea femeie frumoasă, doar sergent, care intră în scenă puţin, cât să subtilizeze dosarul cu pozele celor trei victime şi să i le arate maiorului, fiindcă asta, şerifa, nu voia să i le arate. Poate de geloasă, nu ştiu. Şi acum mă aflu acolo unde el dă un cap în figură unor neispăviţi care îl supăraseră.
Faza e tare de tot! Primul tip care îşi ia capul în gură, zbang! – se prăbuşeşte secerat, fiindcă a fost luat prin surprindere. Credea c-o să încaseze un pumn, ceva. Al doilea, tot la fel, trăgea nădejde că, dacă tot îşi aşteaptă rândul la altoit, măcar în el o să se dea cu pumnul. Aş! Maiorul repetă figura şi cade şi celălalt grămadă, la doi metri de primul… Vă daţi sama?
Si eu care ma asteptam sa intri in actiune ca la Euro 2012…
Adica sa-i dai un sut sub coaca pisicii Volga.
Ii zic si eu asa ca sa nu intru la banuieli ca plagiez.
N-am putut, domnule NEVE. Nu-mi stă în caracter. Şi pe urmă, nu ziceţi voi, oamenii, că orice şut sub coadă e un pas înainte?
Cred că ideile cărţii sunt luate din Cireşarii! Oameni de ambele sexe care umblă pe străzi, discută…
Domnule Vania, e adevărat că în Cireşarii era un băiat pe care-l chema Ursu?
Chestia asta mă disperă!
Era! Indubitabil! Plus că era şi-o insulă, şi-un carusel… Mihaela Alexandrescu deja se ocupă de caz, autosesizându-se!
Sunt salvat! La mine nu e niciun carusel. Dar e o girafă dactilografă. Dacă se prinde Dactilografa mea că mi-am bătut joc de dactilografele care mănâncă litere… Sunt pierdut!
Si eu mananc literele si le mai si inversez … ca sa nu mai spun ca nu pun nici virgule … asa ca atenitie mare!!! nu este de ras
Eu nu mănânc nimic. N-am mâncat niciodată. Nu am proprietatea mâncatului. 🙂
Pingback: MFC 26 « Ioan Usca
Va multumesc, domnule Vania! Abia astept!
Succes Nono !
Vă mulţumesc, domnule! Asemena şi dumneavoastră. Să ne citim mereu sănătoşi şi voioşi.