Duminică şi-atât

Toată dimineaţa am întrebat-o pe Dactilografă:

– Director nu, Clovn nu…  Atunci eu ce-am voie să mă fac?

De vreo patruzeci de ori am întrebat-o.  Până la urmă, a catadicsit să-mi răspundă:

– Deocamdată, fă-te că mă laşi în pace.  Vreau să termin şi eu cartea asta.

M-am întins pe burtă şi m-am târât cu dibăcie până sub copertă, să văd ce citeşte. Vax! O citea pe-aia pe care  o terminasem eu săptămâna trecută.

– Subţire! zic.

Se strâmbă la mine:

– Are 442 de pagini.

Ies de sub umbrela semicartonată şi lucioasă de culoarea noroiul uscat şi mă prefac indiferent. Nu-mi  reuşeşte perfect, fiindcă imediat mă întreabă:

– Ce-ai de cârcotit?

– Nimic.

Minţeam. Aveam  mai multe, dar le-am ţinut pentru mine:  că e o poveste prea subţire pentru  442 de pagini.  Că sângele coaguleză repejor  în afara corpului. Că nu-l poţi căra suficient de iute, cu găleata, la falsul loc al crimei. Şi nici nu-l poţi împrăştia pe jos exact aşa cum ar fi ţâşnit el din gâtul tăiat al bietei femei.  Că…

– În fine! a suspinat Dactilografa mea la jumătatea paginii 442, acolo unde se sfârşea romanul. Poate că ai dreptate:  treaba cu sângele la căldăruşă e trasă de păr. Totuşi, nu-i chiar gunoi.

– Nu , nu e! am asigurat-o, amintindu-mi că e duminică şi duminica e cea mai tristă zi a săptămânii, că urmează luni, şi nu era cazul să ne ciondănim tocmai azi.  Şi mai e şi faza aia, am adăugat eu, de la 402. Bună de ţinut minte.

– Care ?

– Aia cu   “Oricine are un plan…”

– “ … până când primeşte un pumn în gură”, m-a completat ea şi a râs.

De fapt,  am recitat finalul în cor, din memorie, ca şi cum am fi repetat amândoi  propoziţia asta în gând, ca să n-o uităm.

Anunțuri

4 gânduri despre „Duminică şi-atât

    • Sunt multe, domnule Vania, dar nu din pricina pluşului sau câlţilor mei, ci fiindcă e genul de scriitură făcută de un autor de succes, care îşi zice aşa: capitolul doi, 7 pagini, în care vreau să povestesc cum şi-a băut tipul cafeaua. Păi, să încep cu momentul în care a băgat chelneriţa automatul de cafea în priză. Să zic ceva şi de compania de curent electric, care trimite curent în priza chelneriţei. A, să zic şi ceva de America, aşa, în general, că e o ţară plină de patrioţi. Şi că vara e cald. În America e o căldură mai aparte, de tip american. E căldură specifică unei ţări populate de patrioţi. Şi uite cum şi-a băut eroul principal cafeaua aia de 100 ml în timpul necesar golirii unei cisterne de cafea. Şi unde mai pui că-i ieşiră 9, nu 7 pagini la capitolul doi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s