Scrisoare pentru bunul meu prieten, motanul Baghi

Baghi, dragul meu prieten,

N-am avut voie la tastatură toată săptămâna. Ce era să fac?! M-am uitat la televizor şi pe pereţi. La un moment dat, nici nu mai puteam face vreo deosebire.
Ieri, în sfârşit, Dacti m-a băgat în seamă. După aia, în pungă. A zis ceva despre Ana. Mi-a aranjat ochelarii. Inutil, fiindcă în pungă nu e nimic de văzut. Când, în sfârşit, am putut să mă ridic pe vârfuri să înţeleg ce se întâmplă,

am observat două femei, una tânără şi drăguţă care o pupa pe una bătrână, cu ochelari rotunzi ca ai mei. Foarte bucuroase.
Brusc, amândouă s-au întors cu spatele la mine şi a apărut Dacti ţinând-o de mână pe Ana. Atunci nu ştiam că e Ana, nu ştiam nici ce-o să mi se întâmple. Am dat să mă cufund la loc, în pungă.

Prea târziu! Ana m-a luat în braţe şi m-a strâns la piept, ca pe un vechi prieten pe care nu l-ai mai văzut de trei luni.

Ca să n-o lungim! M-a cuprins un vârtej de sentimente contradictorii. Mi-am amintit că dragostea e ceva zguduitor,

…dar plăcut!

În fine!… Nu chiar în orice poziţie!

A!… Aşa e cu mult mai bine.

Pe urmă s-au întâmplat diverse lucruri, cineva a zis că s-a făcut târziu, şi m-am pomenit iar în pungă. Nici n-am apucat să-mi iau rămas bun, şi încă nu ştiu dacă trebuie să mă bucur sau nu, că Ana îmi zice „domnul” Nono.

Asta e, prietene!…

Nici nu ştiu cum s-ar intitula o asemenea aventură… Şi dacă Ana o să-şi mai amintească vreodată de mine…

Publicitate

9 gânduri despre „Scrisoare pentru bunul meu prieten, motanul Baghi

  1. Dragul şi bunul meu prieten Nono,
    Cu nespusă motănească bucurie am primit scrisoarea ta, care aproape că m-a lăsat mască, deşi, sunt la vârsta la care, dacă cineva-şi propune să mă surprindă, îi trebuie un pic de osteneală. Cel mai tare mă bucur că te-ai făcut bine. Mi s-a părut totuşi că ai cam lălăit-o cu boala şi chiar mă întrebam cum e posibil aşa ceva, ştiind că Dacti e tobă de cunoştinţe şi leacuri. Iar despre privitul la televizor, sunt şi eu de aceeaşi părere că nu se deosebeşte de uitatul la pereţi. Dar hai să trec la subiect.
    Şi o iau de la coadă la mustăţi. Îţi faci probleme dacă Ana o să-şi amintească vreodată de tine? Bleg mai eşti, iartă-mă că ţi-o miorlăi: Ana niciodată n-o să te uite!
    Pentru că o asemenea aventură se intitulează dragoste. Ţi-e greu să recunoşti, dar asta e, te-ai îndrăgostit de Ana! Stai liniştit însă, căci şi Ana te iubeşte! Simt eu asta! Ţi-a zis „domnu” Nono! Aceasta e dovada! Domnişoarele când se îndrăgostesc întâia oară spun „domnu”… nu ştiu de unde ştiu asta, cred că de la Ifim.
    Nu ştiu ce să zic despre transportul în pungă. Oricum, bine că e din hârtie şi nu din plastic, că m-aş fi revoltat! Ţinând totuşi cont şi de faptul că mai erau şi nişte flori, cred că e OK, ce mai, marfă!
    Am vorbit totuşi prea puţin despre Ana. Trei cuvinte sunt de-ajuns: Ana e frumoasă!
    Miauuu, hai că mai spun câteva.
    Pe ea o cunosc înainte de a te cunoaşte pe tine. Întâmplarea a făcut să fiu pe fază odată, când Ana a primit cadou o… Oaie!:) Da, nu râde, o oiţă. Miauuu, şi atunci cât de mult s-a bucurat!
    Acum însă, pentru ea, a fost mult mai plăcut să-l strângă în braţe pe domnul Nono, care este un ursuleţ celebru! Cred că aici va înflori o prietenie dintre cele mai frumoase!
    Ce să-ţi mai miorlăi?!
    Ai dreptate că dragostea e ceva zguduitor, dar plăcut!
    Cu drag, Baghi

  2. Nono, ţi s-o aurit păru’, măi, ai văzut? O fi de la zgâlţâielille dragostei, ce ştiu eu…ce ştiu eu e că ea îţi scoate peri albi.

  3. Da, dragostea este ceva zguduitor draga Nono 🙂
    si cred ca baghi are dreptate … Domnişoarele când se îndrăgostesc întâia oară spun “domnu” 🙂 🙂 🙂

  4. Pingback: O picatura de miere intr-un ocean de dezamagire – Capra lui Basescu moare dar nu se preda « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s