Dacti, când nu stă cu ochii în monitor, stă cu ei în cerul tavanului. Nu ştiu dacă vede lustra afumată, care ar trebui ştearsă până de Crăciun.
Eu, cu excepţia faptului că nu-mi pot descărca pozele în calculator, sunt fericit. Mă uit la televizor când mi-l lasă deschis şi aflu că o mulţime de câini ai străzii vor fi înregimentaţi în două adăposturi, spre fericirea oamenilor care nu reuşesc să convieţuiască în mod prietenos cu ei. Câinii, odată adăpostiţi, vor fi cu mult mai puţin fericţi. Un căţel hrănit cu Pedigree de la vreo fundaţie, care locuieşte într-un metru cub de plasă de sârmă, e cu mult mai nefericit decât un căţel care flămânzeşte de patru zile şi se mulţumeşte cu scurte dialoguri în staţia de autobuz: „Ce faci, căţel?” – „Bine. Tu?” – „Uite mă duc la birou, fapt pentru care te invidiez.” – „Atunci ne vedem deseară, pe partea ailaltă.” – „Unde?” – „Unde cobori tu, când vii de la birou. Dacă îţi rămân două îmbucături din hamburger…” – „Da, da, fireşte! Ţi le aduc!”
În rest, tot ce se întâmplă e la îndemâna toamnei care cheleşte copaci, pune murături…
Nono 
Nono, tu faci a iarnă, dar te înţeleg, căci e mai tare ca toamna cu afumături şi alte (de)puneri la borcane!
Am întrebat-o pe Dacti dacă am voie să hibernez. Mi-a zis că „Ţî!”
Chiar m-ai speriat. Am crezut că asta ai făcut, de nu prea ai mai apărut. Bine că punerea murăturilor şi chelirea copacilor e treaba toamnei, căci noi avem lucruri mult mai importante de făcut. 🙂
Oh, Baghi, prietene! Tu ai văzut cum înghesuie oamenii castraveţi nevinovaţi, roşii încă nepârguite, creieraşe de conopidă şi alte legume în borcane?! Eu n-am înţeles niciodată de ce le chinuie aşa. De ce nu le cumpără un borcan mai mare, să stea şi ele comod, nu ca ei, dimineaţa în metrou!
Cred că de ciudă. S-au săturat şi ei de înghesuială şi se răzbună pe gogonele şi castraveciori. 🙂
Pentru ca lor, castraveciorilor si creierasilor de conopida nu le pasa cand isi adulmeca reciproc esentele; dimpotriva, le face bine,
Ca si unora din metrou de altfel;)