Canapeaua

Pe vremea când prietenul meu trăia şi Asta locuia cu noi în acelaşi apartament, televizorul era sfânt! Seara ne adunam toţi trei în faţa lui, pe canapea, şi Lumea n-avea decât să se sfârşească, să fugă de-acasă ori s-o ia la vale, de bătrâneţe, că noi ne vedeam (de) filmele noastre.

De când stau cu Dacti, totul s-a schimbat. Dacti nu e capabilă să vadă un film decât până la primul calup publicitar. Uneori nici până acolo…  Are degetul mare sudat pe butonul „înainte” şi trece din post în post, cu viteză de dactilografă. Apoi apasă pe butonul roşu şi zice:
– Nici azi nu e nimic de văzut la televizor.
Eu rămân prost în faţa ecranului negru şi citesc timp de câteva secunde cuvântul SAMSUNG, scris cu majuscule aurii, tot sperând că face parte din subtitrare. Îmi trebuie ceva timp să mă dezmeticesc, să înţeleg la ce mă uit.

Îmi vine să fug iar de-acasă. Ştiţi ce mă face să rămân?
Canapeaua.
Dacti are o canapea albă, îmbrăcată într-o husă făcută de ea, exact ca a Astei. Dacti mi-a făcut blog şi mă lasă, când nu e ea la calculator, să scriu pe el. Dacti îmi face tot felul de mizerii şi mă ceartă, dar, una peste alta, mă tratează ca pe o persoană. Până la personalitate, mai va!…
O să mai rabd o vreme „regimul Dacti”. Cel puţin cât păstrează canapeaua.

Anunțuri

4 gânduri despre „Canapeaua

    • Nu, Theo, nu e dur, e doar altfel. Trebuie să învăţ să fiu eu însumi într-un mediu deja conturat. Dacă aş fi ştiut câte ştiu acum, n-aş fi plecat niciodată de la Asta. Aş fi zăcut răbdător în spatele canapelei. Până-mi descoperea lipsa.

      • Lasă vrăjeala. Cel mai rău lucru în viaţă e să simţi că nu eşti pe drumul tău şi că faci parte din proiectul altcuiva. O să-ţi dai seama în curînd că Dacti e de fapt Dicta. Free Nono! Dar cît de free poţi să fii cînd eşti creaţia cuiva, şi pînă şi conştiinţa îţi e creată? Că operezi tu cu ea, dar ce, e a ta? Tu n-ai nimic, totul e posesie temporară. Întreab-o pe Dacti/Dicta, că şi ea e în aceeaşi situaţie.

      • Lui crazy wolf i-aş spune bun venit! Dar vocea lui sună mieros, ca a lupului care şi-a ascuţit dinţii, într-o poveste cu mult mai celebră.
        🙂
        Nu, domnule! Dacti nu e Dicta. În jocul ăsta, dacă cineva e dicta, acela sunt eu. (Rânjet oribil, luminile se sting, sala izbucneşte în aplauze…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s