Nataşa, căntiesă rusă

Am căutat, în van, pe blogul Nataşei, cea mai bună poză a ei. Nu mă întrebaţi de ce, că vă răspund înainte: mi-e dor de Jeanette.

Am ales, până la urmă, o poză la-ntâmplare: Nataşa  are ochi de „căntiesă rusă„, daţi cu dermatograful lui Nefertiti. Acceptă să fie pozată cu „fainaţă ceauşistă” pe fundal.
Ochii Nataşei, dacă ar fi suprapuşi peste imagini cumplite – cele două războaie mondiale, cutremurul  din ’77 la români sau Fukushima nuclear disaster  -, ar păstra aceeaşi expresie de misterioasă aşteptare, calmă.  Pe principiul :  „Băi, o mai fi şi altceva de urmărit pe lume, cu excepţia unui şoricel precar, cu excepţia Antenei 3?…”

Am scris rândurile astea fiindcă nu pricep de ce i-a tăiat Vania dreptul de antenă Nataşei. Era o pisică perfectă pentru noi, ceilalţi!

Mai lucidă  şi mai cultă ca Jeanette, fără ipocriziile şi telenovelismele lui Amélie, Nataşa era un lider cu oase de fier în haină de blană naturală.
Şi avea umor!…
O felină cu umor face cât un întreg spot publicitar la pâinea Savoria.
Uneori, când nu pot dormi, o visez pe Nataşa zgâriind model de hârtie milimetrică pe faţa unui Mencinicopski adormit, cu somn indus artificial prin îngurgitara unei supradoze de produse panificate Savoria.

Habar n-am dacă Nataşa mai trăieşte!

Totuşi, cred că de-aia s-a inventat netul pe lume, ca să putem trece Nataşele în Eternitate. Şi să muncim pentru ele.

Publicitate