Fiindcă vorbeam de voci…

Dacti a venit acasă acum zece minute. Acum opt minute a pornit calculatorul. Acum şapte minute  a dat clic pe melodia asta. Între timp şi-a aruncat pantofii, a deschis ferestrele, şi-a luat halatul de baie, a înghesuit câte ceva în frigider, a dus gunoiul, a…
Înregistrarea curge în buclă pentru a treia oară şi acum stăm amândoi cu ochii holbaţi în ecran şi ne bucurăm de vocea unei fetiţe de paisprezece ani, de la şcoala de muzică Dinu Lipatti, care ştie ce-i ăla reggae, fiindcă ştie ce e ăla ritm, care se mişcă puţin, cu economie, findcă se concentrează asupra frazării, asupra emisiei, e o fetiţă care studiază muzica, nu cochetează cu ea, face pian principal şi percuţie secundar, e o fetiţă cu muzica la ea, o fetiţă care nu se joacă de-a vedeta, e o fetiţă care, azi dimineaţă, nici n-a îndrăznit să le spună celor de la Radio Zu că nu o descoperiseră ei, ci ăia de la Radio 21.

Le-a cântat live, a capella, partea vocală din „Memories”, înainte de ora de matematică, le-a cântat-o lejer, la telefon, sperând că totuşi o să sune bine, în ciuda faptului că telefonul nu e tocmai cea mai fidelă cale de redare audio.

Dacti mă mângâie pe cocoaşă:
– Ce zici?
– E marfă, zic, deşi ştiu că e mult mai mult. E lungul drum al învăţăturii muzicale versus sughiţul spectaculos al unui căpşunar care imită  „O sole mio”, ca un papagal vorbitoro-cântător.

Anunțuri

19 gânduri despre „Fiindcă vorbeam de voci…

  1. sunt mulţi copii talentaţi… depinde dacă au norocul să fie descoperiţi de cineva care va şti să le pună calităţile în valoare.

  2. Imi pare ca tu confunzi talentul cu studiul…Asta vine de la cocoasa sau de la ochelarii de auz?
    Sa fie oare vreo explicatie intre spectatorii de la concertele tale de pian si de canto si intre talentul capsunaresc?
    Mai sa fie?!?! Cum o dai, cum o tavalesti tu cu vocile pe net vaz ca vrei sa cazi in picioare precum mata, de la etaju cinci. AI grija la asfalt, cretule:)))
    Nu te teme, mie tot imi placi, mai ales cand te instalezi la PiCiu de cum intri-n casa:)))

    • NU, tu confunzi bâiguiala închipuită care se crede talent, cu talentul care studiază, ca să se perfecţioneze. Mi-e teamă că n-ai înţeles nimic. Există un pas uriaş de la talent nativ la educarea talentului. E drept că la voi, to play, e a cânta dar şi a te juca. De-aia, poate, nu ţi-e clar ce face diferenţa între aparenţă şi substanţă. Muzical, vorbind.

      • NU ma refeream la ce este la NOI si nici NU comparam play-ul, cantatul si jucatul de aici cu ale voastre deprinderi care, dupa cum spui tu mai sus, a iesi pe scena inseamna a fi extrem de serios, a nu zambi si a nu te simti bine pentru altfel semeni cu amnerlocii (!)
        Mai devreme ma refeream clar la pupatul in cur al unui pui de pripas si la neglijarea TALENTELOR care pleaca nevazute peste hotarele Romaniei.
        Balcanismul de care INCA suferiti NU o sa va treaca nici peste o suta de generatii si iese in evidenta usor; se observa dupa cum ocolesti tu adevarul ridicand in slava doar munca fetei de 14 ani si blamand vocalizele reusite ale „capsunarilor” (sicf). Cu ce te deranjeaza ca acesti „capsunari” canta fara sa fi luat lectii de pian ori de canto la vreun liceu de muzica?
        Sa pomenesc si despre snobismul cu care unii dintre voi preaslavesc puiul de pripas doar pentru ca inchide ochii cu gene lungi ori de cate ori zice „habibi”? Ai innumarat de cate ori zice?
        De fapt NU trebuia sa spun nimic, ai spus tu destule:))
        Zi buna!

  3. Jeoshmo, n-ai înţeles nimic. Cântatul cu talent DAR ŞI CU ŞTIINŢĂ (muzica este o ştiinţă), nu presupune să stai constipat pe scenă. Presupune să controlezi actul cântatului, să ştii exact ce vrei să iasă şi ce trebuie să faci ca să iasă cum vrei tu. Fata asta face întocmai aşa. Firescul, simplitatea, ideea că ne simtem bine când cântăm pe scenă, dacă suntem meseriaşi, iar nu urechişti, se obţine prin sute de ore de muncă grea, de ocnaş, în spatele scenei.
    Faptul că tu ai ceva cu fiecare arab în parte şi că vezi în orice arab un terorist, e problema ta. Cum dracu’ poţi gândi aşa? America e, toată, ţara puilor de pripas. De ce ar fi un copil de arab stabilit în România mai de pripas decât strămoşii americanilor?
    Căpşunarii, adică acel Costel care urla O, sole mio , de se crăpau geamurile, avea voce nativă, avea şi talent, dar îşi bătea joc de ambele fiindcă nu înţelegea absolut nimic din ce cântă. Trăgea aer în piept, căsca gura şi dădea drumul la sunete. Era tot atât de departe de artă ca un papagal care a învăţat să recite un poem, faţă de un actor recitând acelaşi poem.
    Puiul de pripas care închidea ochii când cânta „habibi” e încă la o vârstă la care nu-i putem aprecia decât instinctul muzical.

    Faptul că mereu vrei să te pui Gică-contra, uneori mă amuză, alteori nu. Acum, de pildă, când vorbim despre ştiinţă muzicală şi tehnică interpretativă nu mă amuză cine ştie ce. Fiindcă eu vorbesc în cunoştinţă de cauză.
    Încă ceva: un om care cântă, pictează, dansează, joacă (un personaj), sculptează, scrie sau face orice altceva ce se poate numi artă, la modul profesional şi îi iese excepţional, e de naţionalitate artist. Că e arab, turc, chinez, englez… Prea puţin contează.

    Renata

    • Degeab dai in mine,n-am contestat evolutia pustoaicei. Chiar am verificat muzica ei pe niste amerloci originali fara sa le arat interpreta si fara sa comentez. Aproape toti incepusera sa se legene in ritmul muzicii ei belind ochii de placere:)
      NU cred ca exista multi cunoascatori adevarati, snobismul insa ii face experti pe prea multi.
      Ridicarea in slava a lui „habibi” este exagerata ORICUM si intareste convingerile ca romanii n-au facut alianta degeaba cu nemtii in vremea razboaielor secolului trecut. Acum li s-a pus iar pata pe jidani si, ca sa-i loveasca bine isi arata simpatia pentru dusmanii lor de moarte. Deh, acum vreo 30-40 de ani majoritatea studentele se dadeau in vant sa intre in shopuri pe langa araboi. Pe de alta parte jidanii erau zgarciti din fire si nici prea desi deci n-aveau success la lumera „mondena”. Cei putini si cu adevarat isteti din Romanai faceau cariere politice lasand arta in grija altora:)))
      Se pare ca nu s-a schimbat prea mult filozofia.
      Inca sustin, iti place sa cazi doar in picioare. Nimic rau insa, de obicei, cand nu reusesti dai bir cu fugitii.
      Ma mira faptul ca acum te mai gasesc pe aici….
      M-ar bucura sa fii mereu de gasit dar as vrea sa dai si altora dreptate cand o au.
      Exclude-ma pe mine, gandeste-te macar la altii care cutreierau foarte des paginile tale.
      Ca de obicei: Zi buna!

      • Cui nu-i place să cadă în picioare?!
        Ideea e că nu mă bat niciodată pe nisipuri mişcătoare. N-am suflat vreodată un cuvinţel despre politica externă a României, despre Orientul Mijlociu, despre cel Îndepărtat sau despre cât sunt colegii noştri greci de îndreptăţiţi să iasă în stradă.
        Fiindcă habar n-am!
        Dar pot să-ţi vorbesc ore în şir despre emisia sunetului, pe gură, pe clapă ori pe coardă. Ştiu ce-i aia să-l iei pe dedesubt, ori să-l ataci frontal, când stăpâneşti tehnica atacului. Ştiu câţi ani din viaţă îţi pierzi ca să faci din cinci degete inegale, somatic, înmulţite cu două mâini, zece unelte docile şi egale, care ascultă fără crâcnire de creier. Ştiu ce e ăla auz intern şi cum dai coerenţă unei linii melodice, ştiu o mulţime de „scamatorii” care fac diferenţa dintre artă şi scălămbăială, pe o scenă. Ştiu toate acele lucruri care fac diferenţa dintre un artist şi un diletant cu pretenţii.
        Nu văd de ce, într-o polemică despre arta cântului, foloseşti cuvinte ca „arăboi” şi „jidan”. Vârfurile încă de neatins ale artei interpretative clasice sunt la ruşi. Primele cinci nume care-mi vin în minte sunt de evrei ruşi. Cum dracu să-i zici lui Sviatoslav Richter – „jidan”?
        Mi-e teamă că reduci totul la rezolvarea unui conflict personal – trebuia au nu trebuia să pleci de-acasă? Când o să poţi răspunde liniştit la întrebarea asta, sunt absolut sigură că vom putea trata orice subiect oe îndelete, fără patimă, cu prietenie şi curaj.
        p.s.: de ce le zici „amerloci”? Eu, dacă aş simţi că trebuie să le zic „amerloci”, m-aş întoarce acasă. Măcar „românaşi” sună ceva mai simpatic. 🙂

        Neveule, să supravieţuieşti într-o lume permisivă, ca cea americană, nu-ţi dă dreptul să agiţi iataganul în fosta matale patrie, ca s-o vindeci, de peste Ocean.
        Îţi zic asta din suflet, cu toată mâhnirea, fiindcă n-ai încetat niciodată, nici măcar pe suprafaţa unei virgule din text, să te consideri salvat.
        Eu, dacă n-aş avea sfertul meu de sânge balcanic în sânge, acilea, în sud-estul Europei, m-aş simţi ca un exponat animalier împăiat, la muzeul Antipa.
        Să dea Dracu’! – eşti cel mai eficient stimulent al sentimentului patriotic. Cu cât mă scuipi mai abitir din America Matale, cu atât mă simt mai bine pe otreapa mea de pământ Carpato-Danubian,
        Renata

  4. Hehe, Nono… Vrei sa-mi demonstrezi nivelul ridicat de critic muzical al „poporului roman” care-mi poate vorbi ore in sir despre muzica sau e doar o incercare de a te scoate la iveala pe tine?
    🙂
    Snobismul balcanic nu e o mandrie, plecarea mea de acolo e de SCARBA unor fapte si oameni. Faptul ca sar la cap in situaltii de astea e datorita avantajului pe care un capsunar amerlocit ca mine il are atunci cand vede ce-i aci si poate compara cu ce ramane in urma lui.
    N-ai sa pricepi niciodata ce inseamna asta, imi vei tranti in fata dovezi „Carpato Dunarene”:)))
    Simtirile tale ne-Antipatesti sunt apa de ploaie-vacs albina cand vezi ca pana si niste amici virtuali iti dau „pass” pentru ca ti-ai pierdut „stilul de gasca” si simtul umorului.
    Te doare, plangi dara nu recunosti pentru ca snobismul invinge mandria carpato dunareana:)))
    Giga-Contra e intre Carpati si Dunare, paste cuminte caprele arabilor care le-au cumparat loturile dar tace ca pestele si-ii pupa odraslele in botm de teama sa nu-si piarda tainul.

    Io?
    Salvat de golanimea si de tiganimea care va patroneaza vad amerlocii in adevaratele lor culori (asa va place voua sa spuneti celor de peste balta, eu n-aveam cum sa stiu) vad si patriotii de calti care se bat cu caramida-n piepturile de otet (!); avantaj io:)
    Salvat? Da!
    Amerlocii m-au adoptat, mai cu scarba, mai de nevoie, ma au si ma platesc pentru ce fac pentru ei:))
    A revenii printre „romansi” inseamna a ma sinucide; in glaota de borfasi si de derbedei nesimtit ati ramas doar cativa cu urme de omenie insa sunteti pe cale de disparitie, fratele meu, NONO:)
    Rad io dar ma doare cand vad in ce directie mergeti.
    Pana si teama de a interveni a celor care citesc pe margine spune multe.
    Majoritatea se multumeste sa nu vada si sa nu auda, uita-te la cele mai multe din incercarile tale de pe acest blog si-ai sa intelegi cat de aproape esti de sufletele amicilor tai.
    Retine ca threadul asta cu Gica Contra (tu sau eu?) are mai multe like-uri decat altele zece la un loc:)))
    Sa te-ntrebi de ce, chit ca nu ai sa gasesti raspunsul corect.
    Sa-ti dau un hint?
    Bine, uite-l.
    Amicii vor sa vada ce-a mai ramas din tine de cand te-ai facut mare critic literar, de muzica arabesca si de detectivi americani. Pardon, amerloci precum le spun „romanasii”:))

    Inca o zi buna, Nono dragule!
    Sa-i transmiti Renatei salutari si sarutari de maini

    • Domnule, din tot mesajul dumneavoastră, o să-i transmit salutări lui Dacti.
      Nu sunt mare critic literar. Sunt un umil cititor căruia îi place sau nu ce citeşte.
      Cât priveşte „nivelul ridicat de critic muzical” cu care se împăunează românii… Dacti vorbea în numele ei, de truditor pe tărâmul muzical profesionist timp de 14 ani,
      Înainte de-a mă convinge pe mine că am rămas fără prieteni fiindcă sunt snob şi arabofil, cred că ai nevoie să te convingi pe tine că n-ai greşit plecând. Am foarte puţină încredere în liniştea sufletească a plecaţilor care se dezic cu atâta vehemenţă de ţara de baştină. Plecaţii de succes le iubesc pe amândouă, cu generozitatea omului împlinit.
      Dacă vrei să-mi mai scrii, cu tot atât ură şi înverşunare, să nu te superi, dar nu îţi mai răspund. Nu fiindcă m-ai fi jignit pe mine, dar ai jignit-o pe Dacti. Şi Dacti, bună sau rea, e prietena mea. Când ne mai prefacem noi certaţi, e recuzită scenică.
      Dacti a avut ocazia să aleagă America legal. Şi n-a ales-o, fiindcă în pliantul de prezentare scria că americanii sunt ca nişte copii. Ori Dacti nu se pricepe la copii. Că n-are!

      • Nono, lasa-ma cu vrajelile de doi bani.
        Uite ce mai fac (nou) arabasii adoptati de voi:
        http://www.evz.ro/detalii/stiri/1041406.html

        Eu o respect si o iubesc pe Dacti a ta; te rog, nu m lua la sentiemnte cand vezi ca n-ai gloante.
        Am mai auzit povestea cum ca ei au vrut iar eu nu m-am lasat luata….
        Si mie mi s-a spus sa raman si n-am vrut ca ma saturaem de derbedei si de tigani. Deja vu?

        Nu am ura. Inversunarea e in natura celor care (se) contrazic, sa nu-mi spui ca tu esti mereu de acord cu mine (n-ai fost nicodata, tocmai asta e buba!).
        N-am gresit plecand precum n-a gresit nici Dacti ramanand si plangand acum de bucurie ca aude pe habibi repetat de douazeci de ori intr-un cantecel dragalas. Sper ca asociatia de greseli de mai sus e potrivita si e libera intelegerii celor in cauza;) Care cum vrea s-o priceapa.
        Nu trebuie sa ai ca sa pricepi, ai nevoie doar de bunavointa atfel te duci sa traiesti in sihastrie.
        Si sa nu-mi spui mie ca Dacti are o gramada mare de habibi si asta o face foarte priceputa in materie; nu te cred, hotomanule de mucava;)
        Tot sarutari de maini pentru Dacti; nu-mi pasa de supararea ei plecata de la contrele de pe acest site. Io’s mai insistent decat restul care a dat bir cu fugitii de teama sa nu aiba altercatiii cu dansa.
        Adica nu-mi pasa si continui sa ma „cert” cu dansa idiferent cat de multa ura sadesc in mintea-i snoaba si care refuza copilaria amerlocilor preferand seriozitatea balcano-dunareana.
        Si mai nou se pare, gingasia si talentul arabesc.

  5. Renata pentru neve;
    Dacă am ajuns să mutăm dialogul în zona câţi habibi am avut fiecare, e de preferat să ne vedem fiecare de treburile noastre.

  6. De ce fugi?
    Reciteste textul te rog si nu inteerpreta aiurea:
    „Si sa nu-mi spui mie ca Dacti are o gramada mare de habibi si asta o face foarte priceputa in materie; nu te cred, hotomanule de mucava;)”

    • Socotitorule de „habibi”, e treaba ta dacă rămâi cantonat într-un cuvânt. Dacti zice să-ţi transmit că, probabil, eşti la vârsta la care „habibi” mai înseamnă un singur lucru şi trebuie să fim înţelegători. 🙂

  7. HABIBI e echivalentul lui my darling. MY DARLING, în română e echivalentul lui IUBITULE, la modul serios. Varianta nefericită, DRAGULE, e aproape ironică, dacă nu peiorativă. La români, când îi zici unuia DRAGULE, l-ai trimis la recycle bin.

  8. Copii talentati… sunt cu duiumul prin festivalurile de gen. Si parinti disperati, de asemeni!
    Putini sunt, insa, cei care au intr-adevar vocea la purtator!

    Nico, cum ii spun prietenii, este intr-adevar un copil foarte talentat si muncitor. Si modest!
    Inca de pe la 10 anisori, cand am intalnit-o la club si prindeam crampeie din orele ei de pregatire, ne-am dat seama ca este o voce speciala. Reactia fiului meu, Andrei, care avea 5 ani si jumatate la vremea respectiva, a fost: „WOW! Mami, Nico e cea mai tare dintre toti!”
    Pregatea piesa „Trurli, dragă”.
    Pregatea… e un fel de-a spune, pentru ca nu prea era nimic de corectat, in afara de cateva acute ce nu puteau fi atinse datorita varstei.
    Nico e minunata si ii doresc din suflet sa aiba cel putin jumatate din celebritatea Aurei Urziceanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s