„Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ”

Dacti o întrebă pe vâzătoare:
– Aveţi vreun suc mic, neacidulat, la rece?
– Ţî!
Aia îşi permite să-i zică „ţî” lui Dacti. Sunt destul de apropiate. Ca vârstă şi aşa, în general. Dacti îi aduce algocalmin când o doare măseaua, o ascultă văicărindu-se de bani, că n-are… În fine, se cunosc de vreo cinci ani, poa’ să-i zică „ţî”, mai ales că e o căldură afară, de nu-ţi arde nici să te aperi de muştele care trag la răcoarea prăvăliei, necum să răspunzi cu un alt cuvânt de două litere – „nu”.
– Da’ apă minerală, mică, aveţi, la frigider? întrebă iar Dacti.
Femeia plecă undeva, în spate, la nişte frigidere de rezervă, că alea din faţă sunt burduşite cu bere,  şi se-ntoarse după un timp, cu o sticluţă de plastic de doosutecin’zecimele, de Dorna.
– Staţi, nu bateţi bonul! se impacientă Dacti.  Plată n-aveţi?
Aia retrase pet-ul cu apă minerală din dreptul cititorului de preţ, ca şi cum ar fi târât o întreagă navetă pe deasupra tejghelei:
– Doamnă, n-aţi zis „minerală”?
– Ba da, dar am greşit! Voiam „plată”.
– Doamnă, repetă iar vânzătoarea, pe acelaşi ton grav, de parcă recita „Mistreţul cu colţi de argint”. Aţi zis sau n-aţi zis minerală?
– Am zis, dar am greşit! N-aveţi apă plată, mică?
– Doamnă, nu e vorba că am sau n-am. Am!… Da’ aţi zis „minerală”, aşa e?
– Aşa e, admise Dacti, gata să-şi ispăşească pedeapsa, gata să recunoască dintr-o suflare că  povestea asta cu apă plată e o fiţă, în fond, dacă ţi-e sete, bei dracului şi minerală, bei de la chiuvetă, bei din balta rămasă de la ultima ploaie, iar dacă s-a evaporat, nu bei! Ce atâtea mofturi, s-o trimiţi pe femeia cu salariu mic de două ori la acelaşi îndepărtat frigider, pentru un amărât de adaos de bulbuci?!
Vânzătoarea o privi lung, exasperată că există atâta prostie pe lume, dar, în cele din urmă, o iertă:
– Doamnă, io mă duc şi v-o schimb, că nu mi-e greu, da’ ţineţi cont că mi-aţi cerut „minerală”!
Dacti bâltâcâi din cap, ca un câine de-ăla tare, de pe vremuri, care se purta la lunetă, dacă aveai maşină.
Vânzătoarea dispăru şi sosi după un timp la fel de îndelungat ca şi prima oară, cu un Borsec mic, plin de gâlme sculptate în plastic, să se ştie că e  plat. Îl trânti zdravăn. De undeva, din străfundurile platitudinii, se iscară câţiva bulbuci nervoşi de bioxid de carbon.
Dacti înhăţă apa şi bău înainte să plătească. „Şi apa sclipea…”

Anunțuri

5 gânduri despre „„Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ”

    • 🙂 Nu. Era plată. Da’ da orice apă, de Borsec, Frăteşti sau canal, dacă o zbaţi, tot scoate o bulă, două de aer. Şi pe urmă… apa plată e tot minerală. Mai slab mineralizată şi fără adaos de CO2 de la fabrică. Aşa că Dacti, mititica, nu greşise capital. Că oamenii zic „plată” şi nu „acidulată”. Dar nu e grav. Mai grav e când zic prompteristele că „omul a fost lovit cu brutalitate până şi-a pierdut conştiinţa”.

      • Pfii, că mi-ai luat vorba din gură!
        Exact asta voiam și eu să precizez: și „plata” e minerală, doar că fără bulbuci. M-am săturat de câte ori trebuie să spun asta mamelor care vor să prepare laptele sugarilor din așa ceva.

    • Nici eu! Dar trebuie să recunosc: chiar aşa arată. Arată ca drumul de la magazinul „Hăinuţa”, ăla care o ia la dreapta şi te duce spre Transfăgărăşan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s