Ieri, era să…

Dar staţi să începem cu începutul…

Marţi dimineaţă Dacti a spălat broaştele, le-a pus în transportorul perforat, unul special conceput pentru fiinţe mici, le-a încărcat împreună cu bazinul şi borcanul de mâncare într-o pungă de plastic şi le-a mutat la farmacie. A ales cea mai răcoroasă încăpere şi le-a organizat acolo viaţa, pentru încă cinci zile.
Marţi totul a mers strună. Au mâncat, au tulburat apa suficient cât să nu aibă nevoie de dulcolax şi şi-au petrecut ziua uitându-se în sus, la tavanul fals, plin de neoane aprinse.
Miercuri, adică ieri, ziua a început normal. Baie, primeneală, creveţi… Mai târziu, o mână criminală a stins plafonierele. O mână econoamă, dar criminală.
Pe la ora 6 p.m., dumnealor abia dacă mai mişcau. Zadarnic le-a bătut Dacti cu unghia în geam, a făcut valuri false, le-a servit cina… Broaştele trăgeau să moară.
Toată noaptea s-a gândit cum o să-i spună ea stăpânei lor, Ana, care are doar şase ani, că au murit. S-o mintă, că au murit de dorul ei? Nu traumatizează copilul? Să cumpere altele şi să meargă pe burtă? Cum să facă una ca asta?! Ana le iubeşte. Le iubeşte cu dragostea cu care ar fi iubit un căţeluş, numai că părinţii ei nu consideră normal să ţii un câine în casă. S-au uitat pe lista animalelor de apartament, au debifat tot şi-au lăsat ţestoasele.
Ana le mângâie pe cap şi pe carapacea cât o frunză de plop, cum ar scărpina un căţel între urechi…
Să născocească o poveste de-aia frumoasă, cum au plecat ele în căutarea Oceanului, cum au ajuns deja foarte departe, cam pe la Feteşti, şi n-are rost să le mai întoarcă din drum, Marea e la doar la câţiva ani distanţă… Ana a terminat cu brio clasa ZERO, dar nu ştie că Oceanul e la ani-lumină în drumul lor.

Da’, până la urmă, de să moară? Ce nu le-a priit? De ce amândouă? O fi de la apă? Prin Centru’ Vechi umblă vorba că apa de la robinet e potabilă doar cu numele. Femeia de serviciu face cafeaua cu apă de-asta şi n-a murit nimeni. Încă. Să se fi nimerit vreun crevete otrăvit printre ăia comestibili? O fi valabil pentru creveţi ce e valabil pentru ciuperci? Au văzut-o pe Dacti în halat alb şi-or fi crezut că sunt la spital?

Joi, adică azi, Dacti s-a dus cu o oră mai devreme la farmacie. Cum poţi face rost de sicrie pentru broaşte? La asta s-a gândit tot drumul, ascultând un post de radio adecvat, Tragic FM sau cam aşa ceva, unde se cântă mereu „Hold me now” şi „Lady in Red”, nişte melodii vechi, de când era Dacti tânără şi i se părea că moartea e o figură de stil. Broaştele încă mişcau, dar aveau nevoie de lumânare. Dacti a început să plângă. A aprins lumina, să vadă dacă mai e ceva de făcut sau nu.
Brusc, s-au înviorat. Până le-a schimbat, au inspectat chiuveta de inox şi s-au răsfăţat sub şuvoiul de apă discutabilă din cartier. Pe urmă au crănţănit câte trei creveţi şi au început să pipăie cu labele lor mici şi verzi pereţii piscinei.
Dacti a răsuflat uşurată. Ieri au crezut că e noapte toată ziua şi au dormit.
Acum le strălucesc deasupra capului opt sori pătraţi de neon şi, dacă vor să aibă niţică umbră, n-au decât să se retragă sub palmierul de plastic, demontabil….