Dacti: Dacă răspunzi cinstit la întrebările astea, te laşi de scris sau te apuci

1. Pe cine ar putea să intereseze povestea asta?
2. La ce pagină, indiferent cât de bine îngrijită ar fi ea, cititorul va decide că mai are ceva de făcut prin casă şi că lectura poate să mai aştepte până deseară?
(Deseară e un film mişto la tv. A văzut promo-ul. Aşa că e absolut convins că n-o să citească în seara asta, dar a pus cartea pe masă, deschisă unde rămăsese, cu coperta în sus, minţind-o cu neruşinare că-i vine rândul mai pe seară. Uite-l pe cititorul adevărat, care se comportă cu cartea de parcă i-ar fi una dintre nevestele din harem.Îîi zice „Mai trec deseară pe la tine” şi-i zâmbeşte sincer nesătul, o şi înghionteşte pe cotor, bucurându-se că, pe bune, a lăsat-o pregătită şi deschisă pentru când se lasă întunericul şi se aprinde veioza, dar el, nemernicul, deja are un plan cum s-o înşele cu filmul intitulat pe româneşte „Furtul perfect”, în care Demi Moore are o faţă la fel de expresivă ca a unei păpuşi sexuale din vremea noastră, la prima generaţie de astfel de păpuşi (sigur că rolul o cere, dar fata nu s-a obosit să se nuanţeze, iar personalul de la machiaj a înţepenit-o de tot, poate era tot femeie, poate o machiase cu invidie feminină, iar la final cu ură manifestă).
Michael Caine joacă un om de serviciu bătrân, care fură din răzbunare un munte de diamante dintr-un imperiu al diamantelor, aparţinând unei firme londoneze – LonDi. El e mai bătrân ca Moore, în film şi în realitate, numai că pe el, mai-marii filmului nu l-au putut convinge să nu mai fie el însuşi. Aşa că-şi înghesuie replicile şi jocul complex la bătaia de metronom a regizorului, care o fi fost ăla.
Sigur că, un specialist în logică ar zice că filmul n-o are. Film prost. Un spcialist în psihologie ar zice că eternul uman, luat la individual, nu are logică, are răspuns pshicoterapeutic autoindus. Film bun.

3. Poţi reveni, mort de somn, la cartea pe care o citeai, măcar pentru încă vreo zece pagini, când se scurge genericul de final al filmului cu care , neîndoielnic, voiai să-ţi trădezi cartea,?

Habar n-am pe unde poţi zice da, cu sinceritate.

Mi-e teamă că lectura are concurenţă la greu.

Întrebare penru mine: ce dracu’ ar citi oamenii, cap-coadă, uitând de televizor, de pregătit cina, de lecţiile copiilor lor, de nunţi, înmormântări şi botezuri?

Ce vreţi să citiţi, măi, ca să nu mai luaţi  XANAX de 0,25 mg?

Ce fel de poveşti înfricoşătoare v-ar elimina frica?

Ce fel de poveşti de dragoste, cinstite, v-ar îndemna să vă reevaluaţi?

Ce fel de poveşti vă trebuie, ca să fiţi voi?

p.s. nu vreau like-uri, vreau soluţii.

Anunțuri

11 gânduri despre „Dacti: Dacă răspunzi cinstit la întrebările astea, te laşi de scris sau te apuci

  1. Hahaha, povestile scurte care sugereaza cum sa faci bani usor si fara munca; astea sunt la moda.
    Stii sa scrii dintr-astea? Daca da, vei avea vanzari de milioane:)))
    Astea tin loc si de dragoste si de aventura, de ce vrei tu asa ca nu mai e necesar sa taiem firul in paispe.
    BANU’ e principalul obiectiv; chiar nu preicepi?

    Zi buna!

    • Şi dacă ai, să presupunem, de dragul utopiei, bani mulţi, cât să te plictiseşti de ei, care ar fi atunci obiectivul?
      Altfel zis: ce citesc bogaţii? Ştiu răspunsul: bogaţii nu citesc. Dar, dacă prin absurd, ar citi?

      • Obiective?
        De obicei sa arate bine, sa caute continuu cheia tineretii fara de batranete, sa faca plimbari exotice, etc. Hai ca le stii si tu.
        Si-apoi nu exista absurd la bogati; citesc si ei.
        Numarul banilor, evetual, etichete de beuturi si de „papa bun”.

  2. Nu știu alții cum sunt… Stai, că n-o dau pe Creangă! Voiam doar să spun ce fel de cărți mă țin pe mine cu sufletul la gură. Mai bine zis, ce fel de autori. Haruki Murakami, Salman Rushdie, Stephen King, David Lodge (în unele cazuri). M. V. Llosa… Ciudat e că autorul meu preferat (G. G. Marquez) nu reușește asta, pe el preferând să-l citesc pe-ndelete: azi, câteva pagini, mâine, la fel. Dar trebuie să recunosc că au existat cărți „ușoare” care m-au ținut în priză până când le-am terminat, fără a rămâne cu ceva notabil din ele.
    Deci, n-aș putea trage o concluzie coerentă din toate astea. Probabil că există momente când o anumită scriere îți răspunde unor întrebări și atunci nu prea mai contează arta scriitorului, ci mai degrabă conținutul…

    • Foarte bine mi-a făcut răspunsul tău. Llosa, King, Marquez… La mine, în loc de Marquez e Borges,
      O carte căreia i-ai uitat povestea dar nu ţi-ai uitat starea în care ai citit-o şi în care te-a lăsat, merită recitită.
      Iartă-mă că nu rămân mai mult să stăm de vorbă. Sunt foarte tristă. Azi. Dar şi mâine e o zi, nu? 🙂

  3. Unii citesc etichetele de pe sticlele cu băuturi alcoolice.Dupa care golesc conținutul.Nu mai ai nevoie de XANAX.Dupa doua sticle ai putea sa crezi ca esti chiar tu inventatorul lui.Citesti amenda care ai gasit-o pe masina pt ca ai parcat intr-un loc nepotrivit.Citesti eticheta de pe ouale care provin de la gaini crescute in libertate(produs biologic)Citesti facturile pt ca esti nedumerit de ce ai platit asa mult si exemplele pot continua.Cit despre carti ce sa va spun.Nu mai ai timp sa le citesti si oricum nu influienteaza viata ta de zi cu zi cu nimic.Hrana pentru suflet,cam greu de vindut cind apar trei modele de Audi intr-un an.

  4. Ca pentru orice intrebare serioasa raspunsul incepe cu depinde.
    Depinde cine este publicul tinta. Multi oameni astazi nu mai citesc carti, le bifeaza. Trec prin ele cu gandul la sfarsit. Pentru ca aceasta este intertia impusa de cutumele sociale. Cititul a devenit un fel de sport, o dovada de cultura, cantitatea e importanta. Sa poti sa le atarni in biblioteca ca pe trofee. Atunci e mai putin important ce spune carte cat ce spune numele de pe coperta. Daca e un autor cunoscut si consacrat care sa-ti aduca puncte in ochi altora atunci o citesti cu indarjire. Altfel o citesti amuzat ca uite ma mai scriu si altii bine. Dar cumva nu iti vine a crede si te astepti sa dea rasol din clipa in clipa.
    Daca in schimb dai de cititorii, putini de altfel care vor sa traiasca cartea cand o citesc atunci tot ce conteaza este sa fii autentica… poti sa scrii si despre cum impletesti ciorapi sau viata vazuta prin ochii unui ursulet de plus.

  5. postarea asta am vazut ca ai scris-o pe 11, iar pe 19 ai avut lansare de carte. asta da viteza de scris! :))
    nu ma pot lauda ca am citit mult, dar am cateva carti pe care mi le amintesc pentru starea pe care mi-au dat-o cand le citeam. „daca soarele moare” de oriana fallaci, „numele trandafirului” de umberto eco … astea prin adolescenta. mai spre maturitate, imi place cartarescu, aproape tot, dar mai ales „orbitor”. daca ma pui sa-ti spun despre ce e vorba, habar n-am, dar stiu ca as citi cele trei volume si invers, ca mi se pare o poveste ca un copac cu ramuri multe.
    asadar, nu conteaza raspunsul la intrebarile acelea, pentru ca daca cineva ar putea scrie o carte care sa impace toate acele deziderate, aceea ar fi cartea perfecta, ori asa ceva e imposibil.
    conteaza sa scrii cartea/cartile ce ti se nasc in suflet si care „se cer afara, la joaca, pe hartie”.

    • Cristina,
      🙂 🙂 🙂 Dacă aş putea scrie o carte în 7 zile!…
      „pentru starea pe care mi-au dat-o când le citeam”. Asta mi-a plăcut. Mult. Eu nu-mi amintesc decât acele cărţi pe care le-am citit de câteva (zeci de) ori, mă refer la poveste, personaje, detalii, construcţie, miză… Dar îmi amintesc STAREA în care m-a lăsat fiecare carte citită. Până şi cele pe care nu le-am putut duce la bun sfârşit m-au lăsat într-o stare anume.
      Din păcate, poveştile mele nu se nasc în suflet, ci în cap. Ar fi o ipocrizie să nu recunosc asta. La început nu e un enunţ, ci o întrebare: ce-ar fi dacă? Încep să răspund întrebării. După 20 de pagini întrevăd povestea. După 50, mă întreb dacă aş vrea să ştiu cum se termină. Dacă mi se pare că da, atunci scriu mai departe, ca să aflu cum se termină. Pe măsură ce scriu, devin curioasă. Devin cititor. În teorie, personajele se construiesc. În realitatea mea, aud o voce. Care trebuie să poarte un nume. Pe urmă, la un moment dat, personajul ăla nu mai depinde de mine, ci eu depind de el. Încep să-l respect/iubesc/urăsc/accept/dispreţuiesc dar, indiferent ce simt pentru el, îl las să facă absolut tot ce vrea el. Aşa iese povestea. Sufletul intervine pe ultima pagină. Face „Ufff!”
      Apoi trag nădejde că UNUL, CINCI, CINCIZECI, O SUTĂ de cititori care mi se alătură, vor face „Ufff!”, pe ultima pagină, încălziţi/motivaţi de o anume stare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s