Dacti tace de ceva vreme…
Când trece pe lângă mine îmi aranjează ochelarii, dar se uită undeva departe, prin zid, în dormitorul babei de-alături care are fix două camere şi două clase primare, dar a fost nevastă de miliţian cu grad înalt şi are doi nepoţi, mândri ca brazii, care i-au ferchezuit apartamentul, i-au pus gresie-faianţă-termopane-uşă de fier şi au proptit în parcare un Audi negru cu geamuri fumurii.
Baba a înflorit, parcă, de când locuieşte în finisaje moderne, dar Dacti zice că are gleznele ca Stejarul din Borzeşti şi „pa!” circulaţie de întoarcere.
Dacti a pus în plicul cu chitanţe de „Întreţinere” cincizeci de lei, de care n-o să se atingă, până nu vine cineva din Comitet cu miloaga, că a murit baba, să contribuim.
Baba a căpătat o faţă teroasă (pentru cine nu ştie ce-i aia, e, adică, vecină cu pământul), dar azi se agita pe lângă nişte instalatori acreditaţi, care-i montau o cabină de duş cu jacuzzi şi arăta veselă şi ciripitoare ca o vrăbiuţă, minus picioarele-i vinete care stăteau să crape deasupra papucilor.
Dacti mi-a aranjat chiar azi ochelarii, nu pot să-mi explic de ce mi se tot ridică spre frunte, şi mi-a zis:
-Tre’ să plecăm undeva de sărbători. Chiar n-am chef de lumânări bisericeşti în ghiveciul cu nisip la uşa vecinei, de Crăciun!
-E chiar aşa de bolnavă baba? am întrebat-o
-Nu, a zis, sunt chiar aşa de la final lucrările de modernizare.
Aşa că, dacă lipsim de Crăciun…
Nono 