Azi am cunoscut o fată. O cheamă Andreotti.
Mă rog, nu e genul de persoană cu care să poţi urmări liniştit un thriller, stând amândoi pe aceeaşi canapea şi folosind acelaşi televizor. E…
În fine, dacă vă uitaţi pe blogul ei, n-o să găsiţi nici măcar o picătură de sânge, nu miroase a praf de puşcă (poate a beţişor de santal), iar prietenul meu şi-al lui Baghi, Marlowe, nu cred că şi-ar pierde cinci minute din viaţă cu o fată atât de complicată şi diafană, fiindcă …
Fiindcă vine dintr-o lume caldă, blajină, prea puţin nerăbdătoare, unde poţi scăpăra o duzină de chibrituri până întrezăreşti ce se întâmplă, fără să intri în criză de timp. E un fel de Alice. In Wonderland.
Nono
Nono 
Pfffffiu! Ce-mi văzură mie ochii aici??? Of, doamne, Nono…cum ai reușit tu după nici o zi – două, să-mi găsești capătul de ață de care să mă apuci și ai început a deșira din mine?
Dacă te-am supărat, iertare!
Îmi placi cum eşti, cum scrii… şi-atât.
Te voi citi, tăcut. 🙂
Mi-ești mare bucurie!! Cum să mă supăr? Eu?? Niciodată!
Din contră…te-am lăsat și pe tine Nono, să completezi la mine pe blog, la „Despre” …că tare mult mi-a plăcut!!