Văd că e nevoie de precizări suplimentare…
Atacul de Panică e ca Atacul de la Smârdan (vezi foto).
Adică te simţi în timpul lui cum te simţi privind tabloul lui Grigorescu. Stai aşa, paralizat(ă) de teamă, cu sufletul cât un miez de nucă, adică mototolit crâncen şi maroniu, nu-ţi mai circulă sângele prin artere, doar frica morţii, ştii că dai colţul în secunda următoare, aproape că nu-ţi mai pasă, aşa de rău îţi este, dar se întâmplă ceva ciudat: timpul îngheaţă în secunda unu şi poa’ să treacă 10, 15, 30 de minute până s-arată secunda doi.
Paranteză: dacă în această secundă unu apare un tip cu stetoscopul de gât, un agent de circulaţie care-ţi cere actele la control sau un tip care-ţi zice: „mamă, ce frumoasă eşti, ce deşteaptă eşti, ce de lume suspină după tine!…” – asta e valabil pentru femei, la bărbaţi e varianta; „ce viril eşti!”… şi ajunge, Atacul de Panică moare subit. Dacă n-ai asemenea noroc, atunci te ţine cât te ţine, până începe secunda aia, doi, în care nu dai colţul,dar te duci să faci pipi şi, după ce tragi apa, ţi se pare că ăia care au fost martori la ce tocmai ţi s-a întâmplat sunt nişte bieţi nebuni, exageraţi, panicarzi, iubitori de telenovele.
Fiindcă ţie îţi este bine. Ăştia ce mai vor?
Dorobanţul îşi trece greutatea corpului pe următorul picior.
Scapă viu din atac şi învingător.
Pastilele ţin locul tipului cu stetoscop, al celui care arde de nerăbdare să-ţi facă proces verbal şi-al celei sau celui care-ţi ridică osanale. D’alea simţite!
N.B.: Atacul de Panică te ia pe nepregătite.
Dacti
Nono 
sunteti mai multi
http://acestblogdenervi.ro/panik-a-la-boutiquesur-le-peripheriquecest-la-panik-panik-panik/
Sunt pe cale să schimb numele blogului din NONO, în ATAC de PANICĂ. Sau, ca să ne mai englezim, dracului, umpic, în PANNIC ROOM.
Atacul de panică e…
Lasă că mai pune Dacti o filozofeală de-a ei.
Am auzit de acele atacuri de panica si stiu ca sunt groaznice.
Dacă ai auzit doar, nu poţi spune că ŞTII că sunt groaznice. 😉
Da, poate nu m-am exprimat corect. De fapt stiu pentru ca unul dintre apropiatii mei sufera de atacuri de panica.
NOUĂ, atacurile de panică sunt ca durerea de măsea: până nu te loveşte, nu ştii ce-i aia.
Fiindca veni vorba de Imparatu’
Azi a luat in mana „Micul Chagall”, a rasfoit-o intr-o doara , s-a uitat la poza Renatei si a facut „Hmmm”…Oare ar trebui sa-mi fac griji?
NU. Categoric, nu! E o poză de acum trei ani. 🙂
Noi doi, mă refer şi la SS Ifim, nu avem nici treabă şi nici cunoştinţă cu acest domn pe care-l numeşti sau care se cheamă Panică.
Totuşi, ca să nu trec pe la tine, amice NONO, ca gâsca prin apă, vorba ceea, să las doar unde, nu şi valuri, îţi mărturisesc un secret, da’ secret să rămână în continuare!
Ifim zice că este mai corect să spui „atac la” decât/faţă de „atac de”!
Prin urmare, el consideră că este de o mie de ori mai bine să facă atac la palincă, decât să facă atac de panică! 🙂
Ah, „atac la palincă!” Asta e o idee, Baghi, scumpule! Nu-i mai bine „la bere”? Berea conţine hamei. E ăl mai bun anxiolitic, zice Dacti. Dar, dacă e să mă uit prin dulapul de medicamente, şi la noi tot gradele superioare au mai mare căutare.
În ciuda aparenţelor, atacul de panică e de bine. Înseamnă că încă n-aţi murit, încă sînteţi vie, iar Dacti cea sălbatică, în sensul bun, acela cu efecte complexe pe multiple planuri (e vorba de un plus de energie, care vine dintr-o mai bună poziţionare în raport cu datele personale), strigă „Vreau afară! Vreau afară!”. Ar fi bine dacă aţi putea să luaţi act de mesajul pe care îl primiţi (fix asta este, un mesaj) şi să nu vă mai opuneţi curgerii căreia în sinea dvs. îi înţelegaţi direcţia (se asociază cu o senzaţie de libertate, împăcare cu tine însuţi – de bine).
Am „experimentat” şi eu atacul de panică, dar, trecut prin ceva psihanaliză (nu pînă la capăt, că n-am avut finanţe), cel puţin la capitolul atac de panică sînt imun, că nu apucă să se manifeste. Nu mi s-a mai întîmplat de multă vreme, dar cînd a fost să se ivească, am înţeles imediat de unde vine şi s-a dizolvat instant. Nici măcar n-am gîndit, doar că am simţit imediat zona vieţii mele de unde se ivea (matricea, dacă vreţi). Chestie de antrenament. Efectul multor reprize de liberă asociere, vorbit despre mine însumi fără cenzură.
De fapt, despre asta e vorba – atacul de panică e un efect al propriei cenzuri. Dacă conştientizezi unde-ţi pui frînă, atacul de panică nu-şi mai are rostul (acela de a lua act de tine însuţi).
Recitind ce-am scris, văd că am devenit foarte tehnic. De fapt, natural, ai nevoie să te simţi ca un ÎNTREG, să păstrezi percepţia de sine ca întreg, cu care să-ţi fie bine.
Domnule crazy wolf, I-am arătat şi lui Dacti comentariul dumneavoastră. Şi i l-am explicat, la nivelul ei de Dactilografă. 🙂
I-am amintit că şi ea a făcut psihoterapie. A râs ca toanta. „Aşa e! Şi la ce mi-a folosit? Acum ştiu care e factorul perturbator, dar tot mă apucă.” Tristeţea e că acele conjuncturi disconfortante (iertaţi-mi vocabularul de sfertodoct preţios) se schimbă mereu. Azi o stresează o chestie, mâine alta, atacul … vine şi atacă. Tot ăla, indiferent de stimul.
Pe vremuri se zicea că dischinezia biliară e boală boierească. Îmi vine să cred că pârdalnicul ăsta de atac i-a luat locul.
Pingback: Codrin Stefanescu vrea sa-l dea in judecata pe Ionut Matei presedintele completului care judeca dosarul Zambaccian | Hai ca se poate!