Aşteptând-o pe Andreotti

Am învăţat câteva poezii pe care o să i le spun, la întâlnire.
Eminescu la aperitiv, fiindcă trebuie ascultat cu luare-aminte, pe stomacul  gol. Sper să nu ne dea roşii umplute cu brânză şi măsline cu sâmburi, fiindcă o fată care trebuie să scuipe sâmburii pe furculiţă şi să-i depoziteze undeva, cât mai discret, nu poate fi atentă la: „Atât de fragedă, te-asameni
    Cu floarea albă de cireş,
    şi ca un înger dintre oameni
    În calea vieţii mele ieşi” – şi ratez începutul.
La felul principal o să-i spun: „De-ai adormi iubito pe linia ferată
                                                 îmbujorate trenuri te-ar ocoli tiptil
                                                 din ceruri au să ningă baloturi mari de vată
                                                 vor fi beţii de rouă, se va dansa cadril.”
Dinescu e genial în două domenii: haleala şi poezia.
…Iar, la desert, o să-i recit din Dacti, strofa mea preferată:

                                                   De dragul tău ar curge un fluviu spre izvoare
                                                   şi frunzele uscate s-ar ridica în ramuri.
                                                   De dragul tău, o noapte,  s-ar stinge Ursa Mare
                                                   şi cai sălbatici, liberi, s-ar bucura de hamuri.

Pe urmă, Andreotti o să ceară o cafea. Dacă n-o s-o ceară, o să-l rog eu pe chelner să-i aducă o ceşcuţă mică, mică, de porţelan aproape transparent, cu cafea fiartă încet, la nisip, să mai avem timp de vorbă. Cât o să-şi bea Andreotti cafeaua, eu o să-i spun, tot din Dacti: Îţi cad doar îngeri în cafea.
                 Zdreliţii lor genunchi de ceară
                 se-ndoaie-n mine, cât să doară
                 tăcerile de catifea.

Şi dacă ea va dori, la sfâşitul serii, să facem o plimbare pe DN1, până la Româneşti, atunci eu o să-i povestesc o întâmplare plăcută şi ciudată, pe care nu v-am spus-o niciodată, despre prietenul meu, câinele.

Noapte bună!

 

Publicitate