Ciudată făptură, Dacti, asta!
N-am putut să văd decât o singură dată „Titanicul”, la televizor, fiindcă ei i se pare prost, lacrimogen, ridicol. Zice că, dacă o tai pe Celine Dion de pe coloana sonoră, nu obţii mare lucru – observi doar ceea ce îţi sărea, oricum, în ochi, că, pe un vas care se scufundă, toate becurile sunt aprinse. Practic, zice Dacti, filmul ăsta a fost făcut pentru Di Caprio şi pentru vreo firmă de generatoare electrice.
În schimb, ne uitarăm, vineri seară, pentru a mia oară, la Kate&Leopold , fiindcă e vorba despre un portal care-ţi permite să călătoreşti în timp, fiindcă Meg Rian e drăguţă şi Celin Dion e urâtă (?!), fiindcă e vorba, în principal, de publicitatea la margarină şi, în secundar, de o poveste de dragoste S.F., mai ceva ca Somewhere in Time, e vorba de cercul spaţio-temporal care defineşte Eternitatea.
Sper, din tot sufletul, să nu se difuzeze astă seară, pe orice canal , O piatră pe cer, după care încă nu s-a făcut film, fiindcă vreau să văd, în linişte, pentru doar a zecea oară, The Transporter.
Cu împuşcături, fireşte!
p.s. Acest post nu e pamflet, nu e promo, e dorinţa mea de urs pe canapea.
Amice, mormăind şi miorlăind, aşa, ca între prieteni detectivi, crezi că Dacti este o făptură ciudată? 🙂
Fără discuţie, prietene! ciudată spre SUSPECT de ciudată!
Adica dubioasa… sa nu-i placa ei de titanic…
Eu am plans la final cand am vazut ca baba era aia „buna” de la inceput. M-a cuprins asa un sentiment al vremelniciei. Sa murim inteleg, da’ de ce sa fie cu batranete?!?
Am plans de mila mea intr-un stil, fara lacrimi bineinteles, ca orice spartan din 300.
Da, da… Cred că ăsta e termenul: dubioasă. Încă nu e suspectă. Că n-avem probe.