Plâns, pe fugă

Voi știți că ieri am vrut să fug de-acasă?
Dar proasta asta, Dacti , nu mă lasă!
Nu c-ar avea vreo yală complicată
Pe care n-aș deschide-o niciodată,
Eu, bietul urs cu labe moi…

Dar dacă m-aș întoarce înapoi,
Așa, de-o plictiseală, de-o angoasă,
Și proasta nu m-ar mai primi în casă?!

Să presupunem că mi-ar declara război,
De dincolo de ușa încuiată.
Am plânge fără zgomot amândoi,
Am plânge cât să umplem o găleată…
Dar singura găleată pe care o avem
E aia de gunoi. Care-i pe partea ei.
Adjudecată.

De-aceea, recunosc, mă tem
Să fug de-acasă înc-odată.