Voi știți că ieri am vrut să fug de-acasă?
Dar proasta asta, Dacti , nu mă lasă!
Nu c-ar avea vreo yală complicată
Pe care n-aș deschide-o niciodată,
Eu, bietul urs cu labe moi…
Dar dacă m-aș întoarce înapoi,
Așa, de-o plictiseală, de-o angoasă,
Și proasta nu m-ar mai primi în casă?!
Să presupunem că mi-ar declara război,
De dincolo de ușa încuiată.
Am plânge fără zgomot amândoi,
Am plânge cât să umplem o găleată…
Dar singura găleată pe care o avem
E aia de gunoi. Care-i pe partea ei.
Adjudecată.
De-aceea, recunosc, mă tem
Să fug de-acasă înc-odată.
Nono 
Acolo, în găleata de gunoi,
Cîndva o să ajungem amîndoi;
Că-i a istoriei ori cea de sub chiuvetă
Cui pasă? Alţii noi, cu etichetă!
Rămîi deci, NONO blînd cu labe moi,
Şi fă-ne să zîmbim din nou, vioi,
Căci timpul trece, noi rămînem dară
Cu ochii-n urma trenului, în gară… 😉
Mi-e teamă că ai înțeles și tu, prea bine:
Vorbim de-o gară simplă, fără șine.
O gară desenată-n grabă
de-un ins mărunt, ce n-avea altă treabă
decât să deseneze pe-un șervețel
ce vede el.
Un măruțel numit Lautrec,
Pe lângă care toate trenurile trec,
fără rușine,
prin gări ciudate, fără șine.
Citeam deunăzi primprejur un banc –
despre ţigani, aşa, ca s-o spun franc
şi puştiul întreba: „luăm trenu’, tată?”
Iar tac’su: „nu! azi şinele –
luăm trenu’ altădată!”
Pesemne de aceea orbecăi berleuz
prin gara desenată de-acel micuţ Toulouse:
fiindcă nu mai există-acea linie ferată
care ne-ar putea duce unde-am mai fost odată
şi-atunci mă plimb – how funny! – c-un ursuleţ de pluş
rugînd în gînd „piticul” să tragă un retuş
s-apară-un rînd de şine, să vină-ncet, molcom,
mult-aşteptatul tren al vieţii unui om…
Nu că viața-i mai frumoasă
când dau rimele din coadă ?
(Dacti-i și mai plângăcioasă.
O năroadă!…)
Chiar de face pe-mbufnata,
Tare-i curioasă fata!
Ne citește clandestin
Și mai scoate un suspin.
Ei, da’ las-o să citească,
poate-aşa se îmbunează;
curiozitatea-i firească,
ţine mintea trează.
Ce dacă face botic?
Nu fi nătăfleţ –
ea e mare, tu eşti mic,
doar un ursuleţ.
O să-i treacă, sigur sînt,
cu tine-ajutor;
s-o readuci pe pămînt,
îi spui doar „mor! mor!” 🙂
citit cu multă plăcere