Plâns, pe fugă

Voi știți că ieri am vrut să fug de-acasă?
Dar proasta asta, Dacti , nu mă lasă!
Nu c-ar avea vreo yală complicată
Pe care n-aș deschide-o niciodată,
Eu, bietul urs cu labe moi…

Dar dacă m-aș întoarce înapoi,
Așa, de-o plictiseală, de-o angoasă,
Și proasta nu m-ar mai primi în casă?!

Să presupunem că mi-ar declara război,
De dincolo de ușa încuiată.
Am plânge fără zgomot amândoi,
Am plânge cât să umplem o găleată…
Dar singura găleată pe care o avem
E aia de gunoi. Care-i pe partea ei.
Adjudecată.

De-aceea, recunosc, mă tem
Să fug de-acasă înc-odată.

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Plâns, pe fugă

  1. Acolo, în găleata de gunoi,
    Cîndva o să ajungem amîndoi;
    Că-i a istoriei ori cea de sub chiuvetă
    Cui pasă? Alţii noi, cu etichetă!
    Rămîi deci, NONO blînd cu labe moi,
    Şi fă-ne să zîmbim din nou, vioi,
    Căci timpul trece, noi rămînem dară
    Cu ochii-n urma trenului, în gară…
    😉

    • Mi-e teamă că ai înțeles și tu, prea bine:
      Vorbim de-o gară simplă, fără șine.
      O gară desenată-n grabă
      de-un ins mărunt, ce n-avea altă treabă
      decât să deseneze pe-un șervețel
      ce vede el.
      Un măruțel numit Lautrec,
      Pe lângă care toate trenurile trec,
      fără rușine,
      prin gări ciudate, fără șine.

      • Citeam deunăzi primprejur un banc –
        despre ţigani, aşa, ca s-o spun franc
        şi puştiul întreba: „luăm trenu’, tată?”
        Iar tac’su: „nu! azi şinele –
        luăm trenu’ altădată!”
        Pesemne de aceea orbecăi berleuz
        prin gara desenată de-acel micuţ Toulouse:
        fiindcă nu mai există-acea linie ferată
        care ne-ar putea duce unde-am mai fost odată
        şi-atunci mă plimb – how funny! – c-un ursuleţ de pluş
        rugînd în gînd „piticul” să tragă un retuş
        s-apară-un rînd de şine, să vină-ncet, molcom,
        mult-aşteptatul tren al vieţii unui om…

      • Nu că viața-i mai frumoasă
        când dau rimele din coadă ?
        (Dacti-i și mai plângăcioasă.
        O năroadă!…)

        Chiar de face pe-mbufnata,
        Tare-i curioasă fata!
        Ne citește clandestin
        Și mai scoate un suspin.

      • Ei, da’ las-o să citească,
        poate-aşa se îmbunează;
        curiozitatea-i firească,
        ţine mintea trează.

        Ce dacă face botic?
        Nu fi nătăfleţ –
        ea e mare, tu eşti mic,
        doar un ursuleţ.

        O să-i treacă, sigur sînt,
        cu tine-ajutor;
        s-o readuci pe pămînt,
        îi spui doar „mor! mor!”
        🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s