Plâns, pe fugă

Voi știți că ieri am vrut să fug de-acasă?
Dar proasta asta, Dacti , nu mă lasă!
Nu c-ar avea vreo yală complicată
Pe care n-aș deschide-o niciodată,
Eu, bietul urs cu labe moi…

Dar dacă m-aș întoarce înapoi,
Așa, de-o plictiseală, de-o angoasă,
Și proasta nu m-ar mai primi în casă?!

Să presupunem că mi-ar declara război,
De dincolo de ușa încuiată.
Am plânge fără zgomot amândoi,
Am plânge cât să umplem o găleată…
Dar singura găleată pe care o avem
E aia de gunoi. Care-i pe partea ei.
Adjudecată.

De-aceea, recunosc, mă tem
Să fug de-acasă înc-odată.

 

Anunțuri

Praf

Poate vă-ntrebați ce mai fac.
Nimic!
Mă prăfuiesc.
A nu se confunda cu sunt praf de oboseală.
Fiindcă nu sunt obosit, sunt doar uimit. De cum merg treburile pe lumea asta.
Merg prost.

Nu știu dacă ăsta e un poem. Ar putea fi, dacă mai lucram nițel la text, dacă mai vâram o metaforă șocantă printre rânduri, dacă-mi lăsam dreptul la speranță neprihănit.
Ei, abia ăsta ar putea fi un început de poem: dreptul la speranță, neprihănit. Sau nepricăjit. Dracu’ să-l ia de titlu de poem!
Dacti n-a mai râs de pe vremea când au înflorit magnoliile.

Sau de la Crăciun?!

Insomnie

Mi-am petrecut seara cocoţat pe pervazul ferestrei. Până pe la miezul nopţii, blocul  de vizavi atăta ca un careu de cuvinte înrucişate din ăla greu, cu foarte puţine pătrăţele negre.
O jumătate de oră mai târziu, pătrăţelele negre s-au înmulţit. Au rămas aprinse numai cuvintele scurte, de două-trei litere, gen: TU, NOI… Pe urmă s-au stins şi alea şi blocul de vizavi a devenit un bloc fără cuvinte, în care toată lumea doarme fiindcă e noapte şi mâine se duce la serviciu.
Pe la două, a trecut Dacti să bea apă şi să mă-ntrebe ce fac. I-am zis că BINE. În patru litere. Minciunile simple te scutesc de explicaţii ulterioare, de detalii. M-a mângâiat pe cap. A fost drăguţ din partea ei! S-a dus înapoi la culcare şi s-a întors pe  la trei. A mai băut nişte apă, în silă, era clar că nu-i era sete, dar îşi făcea de lucru prin bucătărie, să mă observe.
Luna era aproape rotundă, arăta ca un far de maşină pe fază lungă, atunci când becul celuilalt far e ars. Ne-am uitat împreună la ea câteva secunde şi Dacti a zis că arată ca un far de motocicletă. Până la urmă, luna a intrat în nori şi a început să semene cu o lună intrată în nori, nici urmă de maşini şi motociclete pe cer!…
Dacti a zis:
–  Dacă ţi-aş fi spus că Andreotti e mult mai înaltă ca tine, cu cel puţin un metru şi ceva, ai fi crezut că sunt o încuiată…
–  …geloasă!
– DA!
Amândoi am zis „da” în acelaşi timp.

Luna ieşise din nori şi gonea, ca un Harley adevărat, pe câmpiile negre ale cerului de cartier. Dacti a mai adăugat:
–  N-o scoate din blogroll, fiindcă un prieten BUN face mai mult decât o PREA-FRUMOASĂ. Dacă în zori,  primul nor rozaliu are formă de broască ţestoasă, atunci înseamnă că eu am dreptate.
La şase şi ceva a apărut broasca ţestoasă pe cer.

Şi. totuşi, eu încă mai sper…

AZI

Azi, în mintea mea de câlţi,

am vorbit numai cu tine

şi-am simţit că mă asculţi…

 

Sunt un urs de jucărie.

Ştiu că-s zeci de mii ca mine.

Urşi se fabrică-n prostie!

 

Nu-s capabil de-un discurs.

Sunt timid şi mi-e ruşine

să-ţi scriu – „te iubesc!”, ca urs.

 

Dar, în singurul jurnal

care mi s-a publicat

sunt eroul principal.

 

De-aia vreau să-mi spui deschis:

tot ce ni s-a întâmplat  

e aievea sau e vis?