Caleaşcă

Mă gândeam că, după ce-mi spală Dacti fularul, s-o rog să-mi închirieze o caleaşcă. Ceva modest, cu numai doi cai putere. Pentru plimbarea mea cu prea-frumoasa Andreotti.
Pentru seara când ne-om întâlni, căci va veni şi seara-aceea…

Anunțuri

Aşteptând-o pe Andreotti

Am învăţat câteva poezii pe care o să i le spun, la întâlnire.
Eminescu la aperitiv, fiindcă trebuie ascultat cu luare-aminte, pe stomacul  gol. Sper să nu ne dea roşii umplute cu brânză şi măsline cu sâmburi, fiindcă o fată care trebuie să scuipe sâmburii pe furculiţă şi să-i depoziteze undeva, cât mai discret, nu poate fi atentă la: „Atât de fragedă, te-asameni
    Cu floarea albă de cireş,
    şi ca un înger dintre oameni
    În calea vieţii mele ieşi” –
şi ratez începutul.
La felul principal o să-i spun: „De-ai adormi iubito pe linia ferată
                                                 îmbujorate trenuri te-ar ocoli tiptil
                                                 din ceruri au să ningă baloturi mari de vată
                                                 vor fi beţii de rouă, se va dansa cadril.”
Dinescu e genial în două domenii: haleala şi poezia.
…Iar, la desert, o să-i recit din Dacti, strofa mea preferată:

                                                   De dragul tău ar curge un fluviu spre izvoare
                                                   şi frunzele uscate s-ar ridica în ramuri.
                                                   De dragul tău, o noapte,  s-ar stinge Ursa Mare
                                                   şi cai sălbatici, liberi, s-ar bucura de hamuri.

Pe urmă, Andreotti o să ceară o cafea. Dacă n-o s-o ceară, o să-l rog eu pe chelner să-i aducă o ceşcuţă mică, mică, de porţelan aproape transparent, cu cafea fiartă încet, la nisip, să mai avem timp de vorbă. Cât o să-şi bea Andreotti cafeaua, eu o să-i spun, tot din Dacti: Îţi cad doar îngeri în cafea.
                 Zdreliţii lor genunchi de ceară
                 se-ndoaie-n mine, cât să doară
                 tăcerile de catifea.

Şi dacă ea va dori, la sfâşitul serii, să facem o plimbare pe DN1, până la Româneşti, atunci eu o să-i povestesc o întâmplare plăcută şi ciudată, pe care nu v-am spus-o niciodată, despre prietenul meu, câinele.

Noapte bună!

 

Insomnie

Mi-am petrecut seara cocoţat pe pervazul ferestrei. Până pe la miezul nopţii, blocul  de vizavi atăta ca un careu de cuvinte înrucişate din ăla greu, cu foarte puţine pătrăţele negre.
O jumătate de oră mai târziu, pătrăţelele negre s-au înmulţit. Au rămas aprinse numai cuvintele scurte, de două-trei litere, gen: TU, NOI… Pe urmă s-au stins şi alea şi blocul de vizavi a devenit un bloc fără cuvinte, în care toată lumea doarme fiindcă e noapte şi mâine se duce la serviciu.
Pe la două, a trecut Dacti să bea apă şi să mă-ntrebe ce fac. I-am zis că BINE. În patru litere. Minciunile simple te scutesc de explicaţii ulterioare, de detalii. M-a mângâiat pe cap. A fost drăguţ din partea ei! S-a dus înapoi la culcare şi s-a întors pe  la trei. A mai băut nişte apă, în silă, era clar că nu-i era sete, dar îşi făcea de lucru prin bucătărie, să mă observe.
Luna era aproape rotundă, arăta ca un far de maşină pe fază lungă, atunci când becul celuilalt far e ars. Ne-am uitat împreună la ea câteva secunde şi Dacti a zis că arată ca un far de motocicletă. Până la urmă, luna a intrat în nori şi a început să semene cu o lună intrată în nori, nici urmă de maşini şi motociclete pe cer!…
Dacti a zis:
–  Dacă ţi-aş fi spus că Andreotti e mult mai înaltă ca tine, cu cel puţin un metru şi ceva, ai fi crezut că sunt o încuiată…
–  …geloasă!
– DA!
Amândoi am zis „da” în acelaşi timp.

Luna ieşise din nori şi gonea, ca un Harley adevărat, pe câmpiile negre ale cerului de cartier. Dacti a mai adăugat:
–  N-o scoate din blogroll, fiindcă un prieten BUN face mai mult decât o PREA-FRUMOASĂ. Dacă în zori,  primul nor rozaliu are formă de broască ţestoasă, atunci înseamnă că eu am dreptate.
La şase şi ceva a apărut broasca ţestoasă pe cer.

Şi. totuşi, eu încă mai sper…

AZI

Azi, în mintea mea de câlţi,

am vorbit numai cu tine

şi-am simţit că mă asculţi…

 

Sunt un urs de jucărie.

Ştiu că-s zeci de mii ca mine.

Urşi se fabrică-n prostie!

 

Nu-s capabil de-un discurs.

Sunt timid şi mi-e ruşine

să-ţi scriu – „te iubesc!”, ca urs.

 

Dar, în singurul jurnal

care mi s-a publicat

sunt eroul principal.

 

De-aia vreau să-mi spui deschis:

tot ce ni s-a întâmplat  

e aievea sau e vis?

 

O viaţă de duminici

Într-o lume tristă, gri,

dacă doar noi doi am fi,

 

lunea s-ar vedea, deodată,

îmbrăcată-n ciocolată,

marţea ar sosi, uşoară,

îmbrăcată-n sorţişoară,

miercurea s-ar costuma

în sclipiri de acadea,

joi ar înflori în tei

joi, exact de ziua ei,

vinerea s-ar alinta

lângă sâmbăta bătrână

care-nchide-o săptămână,

peste cea de-a şaptea zi.

 

Dacă doar noi doi am fi,
într-o lume nesfâşită…

Andreotti, preaiubită!…