Sub descoperire (partea I: Surpriza)

15:30 –  Mă pregătesc de lucru. Nu ştiu exact ce-o să fac, dar aşa mi-a zis Dactilografa: „Hai, pregăteşte-te!” Un domn mă priveşte o clipă, încurcat. Habar n-are că sunt eu.  Crede că se uită la o pungă.  Avantajul acoperirii, deocamdată.

15:45  –  În sfârşit, m-a scos la lumină. Trag aer în piept, îmi fac curaj şi iau o mică pauză.  Întotdeauna e bine să începi treaba odihnit. Caut un loc discret, mai la umbră, să-mi fac un plan. De fapt, mii de planuri, fiindcă nu-mi zice nimeni ce urmează…

Ah! Am înţeles, în sfârşit, unde mă aflu.  Recunosc Strada asta!

În timp ce mă aşez relaxat pe bordură şi-mi iau faţa irezistibilă de Humprey Bogart, mă şi gândesc cum să intitulez prima fotografie.  Să-i zic „Picnic la marginea drumului”? Mmm? Sau e prea vag?  Să-l mai adaptez niţel:

Popas la marginea Străzii Ficţiunii

Publicitate

Sub acoperire

Ieri mi-am petrecut aproape toată ziua sub acoperire. Nu ştiu de ce. Poate mă antrenează Dactilografa să mă facă spion. Cu excepţia a două ceasuri în care am lucrat efectiv, dar nu  e încă momentul să vă spun cu ce m-am îndeletnicit în acest interval de timp, restul zilei mi l-am petrecut  la pungă.

La început am fost cuprins de nedumerire şi spaimă, apoi am căzut pradă unui clasic atac de panică. Fireşte, nu puteam urma sfatul experţilor americani – „Respiră în pungă!”, fiindcă mă aflam cu totul într-o pungă de câteva ore şi respiram din ea prin toate firişoarele mele de câlţi.

Mai întâi a mirosit a antibiotic şi a parfum. Asta a ţinut cam patru ore. După propriul ceas mental, era cam 12:30  când mirosea vag a brânză şi castravete. Au mai trecut trei ceasuri şi aromele s-au transformat în iz de  transpiraţie şi GPL.  Mă aflam într-un taxi. Pe urmă a venit secvenţa „sub descoperire”, despre care vă povestesc mai încolo.

Iar pungă, miros clar de cuişoare plus gemete. Ştiu unde mă aflu: la dentist.

Pe seară, ajungem acasă. Sunt scos din pungă şi aştept, cu nerăbdare, punctajul obţinut la testul de spion. Dactilografa mă pune la locul meu, punga dispare, nimeni nu e curios să afle ce-am înţeles eu din experienţa asta.

Totuşi, am să vă spun: m-am simţit ciudat. M-am simţit Borges. Atunci când zicea el: „Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.”