Din greşeală

Citesc pe blogăria All:

„Pentru recenzie mi-am ales doua carti care pe mine m-au incantat si anume: Loverbook scrisa de italianca Simona Sparac. Iar cea de-a doua carte pe care mi-o doream sa o citesc era Noul cod al bunelor maniere, dar din pacate in loc de aceasta carte am primit Nono (povestea unui ursulet de plus) scrisa de Renata Carageani care este o scriitoare romanca contemporana. Nu m-am suparat o voi citi pe aceasta in loc de cartea dorita.”

După ce am dat cu apă oxigenată pe sufletu-mi de câlţi, unde se înfipseseră două gloanţe de calibru mic dar suficient de mortal ca să producă hemoragie până şi la ursuleţi de pluş –  „ din pacate in loc de aceasta carte am primit Nono (povestea unui ursulet de plus) scrisa de Renata Carageani care este o scriitoare romanca contemporana” şiNu m-am suparat o voi citi pe aceasta in loc de cartea dorita.”, m-am întrebat cine face selecţia opiniilor de păstrat la rubrica „poate vă place şi asta”, la ALL?

Cineva de la ALL sau de la concurenţă? Mi-e teamă că cineva de la ALL!
Deci cineva, o duduie, a solicitat „Noul cod al manierelor elegante” şi a primit „NONO”, ori se epuizase „Noul Cod”, ori „NONO” era pe supraştoc, ceea ce nu e adevărat, ori cinevaua aia trimiţătoare îi mai subtilă decât ne-am putea imagina şi îşi zise: „vrei cod dă maniere elegante?!… Ia d-acilea! Că mai manierat ca Nono, nu fu nimeni, în vreo carte publicată la noi!”
Prefer să iau în calcul ultima variantă. Pentru binele şi dovada de inteligenţă şi competenţă a tuturor celor implicaţi.

A, am uitat să precizez: apa oxigenată mă decolorează. Aşa că nu mi-e bună.

Citiţi cartea asta!

Fraţi de cruce
Dacti a citit-o şi e alt om. A citit-o sâmbăta trecută. A stat în pat, ca bolnavii, nu s-a mişcat dintre perne până n-a terminat-o. Am auzit-o râzând singură, în hohote, ceea ce e un lucru bun, şi pentru bolnavi, şi pentru sănătoşi.
I-a plăcut atât de mult, încât, de vreo două ori, a greşit şi m-a strigat Elling.
Pe urmă a văzut şi piesa , invitată la teatru de Strada Ficţiunii, care sărbătorea doi ani de existenţă. Şi de-acolo a venit bucuroasă ca un cintezoi. M-a pupat. Băi, M-A PUPAT!!!
Şi mi-a zis: „Nonolică, tu-ţi dai seama că eşti co-riveran cu Elling?”
Treaba asta m-a pus pe gânduri. Am citit-o şi eu. De-atunci plutesc. Mă aflu în starea aia de bine, fericire niţel invidioasă, în care te  înmoaie orice text atât de bun, încât ţi-ar fi plăcut să-l fi scris tu.

Şi da, mă simt un pic Elling, aşa cum o să vă simţiţi şi voi după ce o terminaţi.

Nu, nu pot să vă povestesc despre ce e vorba. Cică în deschiderea spectacolului de teatru, a făcut-o deja un mare critic literar. De fapt, a comis-o. A povestit de-a fir a păr, aşa cum s-a priceput el şi cât a priceput el din carte. Cică absolut toţi ăia din sală care încă n-o citiseră, aproape sigur că nu se vor atinge de ea.
Şi eu nu sunt critic literar, n-aş putea să vă tai cheful de lectură şi să vă lipsesc de plăcerea de după. De după o poveste absolut minunată.

Aşa că nu pot decât să fiu pisălog şi să vă repet: citiţi cartea asta!