Scrisoare pentru Andreotti (1)

Publicitate

Canapeaua

Pe vremea când prietenul meu trăia şi Asta locuia cu noi în acelaşi apartament, televizorul era sfânt! Seara ne adunam toţi trei în faţa lui, pe canapea, şi Lumea n-avea decât să se sfârşească, să fugă de-acasă ori s-o ia la vale, de bătrâneţe, că noi ne vedeam (de) filmele noastre.

De când stau cu Dacti, totul s-a schimbat. Dacti nu e capabilă să vadă un film decât până la primul calup publicitar. Uneori nici până acolo…  Are degetul mare sudat pe butonul „înainte” şi trece din post în post, cu viteză de dactilografă. Apoi apasă pe butonul roşu şi zice:
– Nici azi nu e nimic de văzut la televizor.
Eu rămân prost în faţa ecranului negru şi citesc timp de câteva secunde cuvântul SAMSUNG, scris cu majuscule aurii, tot sperând că face parte din subtitrare. Îmi trebuie ceva timp să mă dezmeticesc, să înţeleg la ce mă uit.

Îmi vine să fug iar de-acasă. Ştiţi ce mă face să rămân?
Canapeaua.
Dacti are o canapea albă, îmbrăcată într-o husă făcută de ea, exact ca a Astei. Dacti mi-a făcut blog şi mă lasă, când nu e ea la calculator, să scriu pe el. Dacti îmi face tot felul de mizerii şi mă ceartă, dar, una peste alta, mă tratează ca pe o persoană. Până la personalitate, mai va!…
O să mai rabd o vreme „regimul Dacti”. Cel puţin cât păstrează canapeaua.