E la ANAF. ANAF nu e, cum s-ar bănui, prescurtarea de la „anafura mă-sii de casă!”
ANAF e acronimul de la FISC. Acronimul ştiinţific.
E o clădire impozantă, pe lângă spatele Tatrului Naţional, cine nu ştie unde e Teatrul, ştie, sigur, benzinăria.
Dacă ţi s-a stricat vechea casă de marcat şi vrei să implementezi una nouă, te duci la ANAF şi declari, pe propria răspundere, că:
1. Tu eşti TU (copie după cartea de identitate, copie după contract de muncă, copie după dovada de spaţiu, copie după actul doveditor că nu-ţi desfăşori activitatea şi în alt spaţiu, aiurea, pe care nu-l deţii.
2. Declaraţie că n-ai de gând s-o cari după tine la alte adrese decât cea prevăzută în dosar, adică dacă te-ar muşca şarpele conştiinţei civice să vinzi produsele firmei la un târg deschis aiurea, prin oraş, ori le dai pe şest, ori nu le dai deloc.
Cine zice asta: doamna Nora.
Doamna Nora e o persoană cu buze vişinii conturate cu maro, care mănâncă la etajul doi al instituţiei acronimate ANAF, între orele 8 şi 16:30, de luni până vineri.
Vinerea trecută, la 9:15, când s-a dus Dacti cu dosarul GREŞIT, doamna Nora mânca nişte cartofi prăjiţi cu salată de varză albă. I-a zis „poftă bună!” cu seninătate, fiindcă urarea n-are legătură cu ora, cu meniul, se potriveşte mănuşă oricărui funcţionar public cu gura plină.
La 11:30, Dacti a revenit cu dosarul CORECT. Declaraţiile pe proprie răspundere erau beton, dacă le citeai la rând, rezulta că Dacti, care nu intră în salina de la Monteoru ca să nu facă atac de panică, e dispusă să facă puşcărie, ca formalitate, dacă n-o sta casa de marcat în relaţie intimă cu tejgheaua, pe toată durata existenţei ei, adică o garnitură de marfar umplută la refuz cu cartofi prăjiţi şi două barje de salată de varză albă.
Doamna Nora, când a preluat dosarul corect, mânca tartine cu unt şi caşcaval preparate extemporaneu – adică le fabrica, pe măsură ce se trata cu ele. Motiv pentru care n-a putut să sublinieze nişte coduri, ţinând foaia A4 în aer liber – că biroul era ocupat cu gustări – şi s-a plâns că ce fel de hârtie o fi şi asta!…
Vinerea următoare, adică azi, când trebuia să primească Dacti un număr de înregistrare aferent numărului de înregistrare de săptămâna trecută, ce să vezi, doamna Nora mânca tot caşcaval pe pâine cu unt, dar în vechea cutie de îngheţată Algida nu se odihneau, ne-ncepute, două strudele cu mere (programul e până hăt, la 16:30), ci trei clătite cu dulceaţă care, din punct de vedere nutritiv, mai mult sau mai puţin, echivalau cu merele rase în foietaj. La rezervă, pe acelaşi birou, se pripăşiseră, într-o punguliţă de plastic, doi covrigei cu miere şi nucă.
Undeva, printre bunătăţile astea, doamna Nora a strecurat o foaie printată de ea, semnată de Director, pe care Dacti n-avea decât să scrie, cu pixul acela, legat cu sfoară, că a primit originalul, fără erori. La finalul întâlnirii, doamna Nora atacase o clătită pudrată şi părea cu mult mai simpatică având mustăţi de zahăr, aşa că, atunci când, după oficialele formule de salut, aceeaşi doamnă Nora a adăugat – „Doamnea-ajută!”, Dacti n-a mai avut nimic de zis.
Şi-a luat un strudel cu brânză de pe bulevard, că n-aveau cu mere.
Nono 