Asta-i tot ce-am primit eu cadou de la Dactilografă. Un caiet de notiţe. Fiindcă am scris o carte. Fiindcă am fost Director. Fiindcă nu mai sunt Director.
Mi-am şi notat ceva pe prima pagină, ştiind că citeşte tot ce scriu. Pe furiş. De astă dată nici nu s-a mai sfiit să aflu eu că mă cotrobăie prin gânduri. Mi-a şi răspuns. E… cum zic eu în titlu.
Azi am fost trist toată ziua.
Sunt scriitor, acum şi Directorul unei F.C.S.O.C.N. (Firmă-Care-Se-Ocupă-Cu-Nimic), şi tot nu sunt mulţumit. Sper ca, de îndată ce subalternii mei vor realiza că m-au încuiat în birou de câteva zile, să-mi prezinte scuze şi să mă elibereze de-aici, ca să mă pot apuca, în sfârşit, de treabă.
Deocamdată am făcut cunoştinţă cu un tip foarte drăguţ, deşi e la fel de încuiat ca şi mine. Am stat la palavre câteva ceasuri. Părea foarte bucuros de prezenţa mea. În cele din urmă, când s-a lămurit că nu sunt eu cel care-i face baie săptămânal, s-a pleoştit.
Îl cheamă Benji, ca pe câinele actor. Seamănă puţin la urechi, nu? Pleoştite…
Copăcelul mi-e foarte simpatic. L-aş putea angaja la relaţii cu publicul. E foarte calm. Şi, în plus, face baie o dată pe săptămână.
Prima pagină din primul biblioraft conţine un fel de interviu chestionar, adresat mie. Cică:
1. Cu ce credeţi că se ocupă această firmă?
2. Evidenţiaţi problemele ei majore.
3. Nu încercaţi să decontaţi bonuri de benzină, fiindcă v-am pus la dispoziţie maşină cu şofer. La cum arătaţi, era absolut obligatoriu.
Am răspuns:
1. Cu nimic, după câte văd.
2. Unica problemă majoră, faptul că nu aveaţi Director, pare acum rezolvată. Să vedem pe parcurs.
3. La cum arăt, era suficient să-mi puneţi la dispoziţie un rucsac, o poşetă încăpătoare sau o pungă de plastic ecologic de la megaimage.
Acum aştept rezultatul.
Nono 