Baghi, dragul meu prieten,
N-am avut voie la tastatură toată săptămâna. Ce era să fac?! M-am uitat la televizor şi pe pereţi. La un moment dat, nici nu mai puteam face vreo deosebire.
Ieri, în sfârşit, Dacti m-a băgat în seamă. După aia, în pungă. A zis ceva despre Ana. Mi-a aranjat ochelarii. Inutil, fiindcă în pungă nu e nimic de văzut. Când, în sfârşit, am putut să mă ridic pe vârfuri să înţeleg ce se întâmplă,
am observat două femei, una tânără şi drăguţă care o pupa pe una bătrână, cu ochelari rotunzi ca ai mei. Foarte bucuroase.
Brusc, amândouă s-au întors cu spatele la mine şi a apărut Dacti ţinând-o de mână pe Ana. Atunci nu ştiam că e Ana, nu ştiam nici ce-o să mi se întâmple. Am dat să mă cufund la loc, în pungă.
Prea târziu! Ana m-a luat în braţe şi m-a strâns la piept, ca pe un vechi prieten pe care nu l-ai mai văzut de trei luni.
Ca să n-o lungim! M-a cuprins un vârtej de sentimente contradictorii. Mi-am amintit că dragostea e ceva zguduitor,
…dar plăcut!
În fine!… Nu chiar în orice poziţie!
A!… Aşa e cu mult mai bine.
Pe urmă s-au întâmplat diverse lucruri, cineva a zis că s-a făcut târziu, şi m-am pomenit iar în pungă. Nici n-am apucat să-mi iau rămas bun, şi încă nu ştiu dacă trebuie să mă bucur sau nu, că Ana îmi zice „domnul” Nono.
Asta e, prietene!…
Nici nu ştiu cum s-ar intitula o asemenea aventură… Şi dacă Ana o să-şi mai amintească vreodată de mine…
Nono 