Dacă tot a venit primăvara

Ultimulcomentariu, la care nici n-am răspuns, mă duce cu gândul la acel cântecel nevinovat care începe cu: Ţăranul e pe câmp, ţăranul e pe câmp, ura! – drăguţa mea, ţăranul e pe câmp…”
Şi, în această minunată amiază de primăvară autentică, mă sâcâie o întrebare, conform regulii de trei simplă: dacă ţăranul e pe câmp, intelectualul unde e? La bibliotecă? Învaţă că nu se zice „flebeţe”, „scluptură”, „iventar”, „indentitate”… şi abia pe urmă îşi schimbă şosetele albe/gri/crem, asortate cu starea de spirit,  la pantofii lui  negri?

Publicitate

Prietena mea, Dactilografa

N-am susţinut niciodată despre mine că aş fi îngrozitor de  inteligent, însă, cu siguranţă, sunt un norocos.

O vreme n-am dus-o pe roze, ba chiar aş putea zice că mi-a mers rău de tot.  Cumva, printr-o întâmplare asupra căreia nu vreau să insist, fiindcă nu e tocmai o amintire plăcută pentru mine, am cunoscut-o pe Dactilografă şi m-am mutat la ea. (Mi-e teamă că „mutat” nu e cuvântul potrivit! Când te muţi, ai cel puţin o valiză. O veioză. Un ghiveci cu o floare.)

Dactilografele sunt nişte persoane lipsite de imaginaţie, dar foarte docile. A mea e excepţia care confirmă regula.

Mă străduiesc  să văd, însă, partea bună a lucrurilor: nu-mi cere chirie şi mi-a promis că n-o să mă evacueze niciodată.