Falsificatorule!

Stai, să te dau niţel în gât, Inventivule! Ai scos Ursa Mare din fotografia de mai jos şi ai lăsat numai Ursul Mic. Ai îndreptat un stâlp  sau un copac sau ce-o fi ăla… Ai tăiat maşinile din imagine şi ţi-ai scris cu spray-ul o dedicaţie. De unde ştia strămoş’tu cum o să te cheme?! Ă?… Aud?

                                                                                                                                                  Dactilografa

p.s.: Nu te strădui să găseşti o explicaţie, că nu găseşti! Dezbară-te de prostul obicei de-a răscoli prin pozele mele. Nu-ţi mai născoci rude de neam bun!… Şi, mai ales, nu cumva să te înscrii la doctorat; e sinucidere curată! Eu te iubesc aşa cum eşti.

Tot eu

Reclame

Cadoul

Cald!

Azi m-am lămurit  asupra câtorva lucruri.

Nu e nicio sfârâială să fii Director. Nu te bagă nimeni în seamă. Te ţin închis într-un birou şi îşi văd de treburile lor. În cazul nostru, de NIMICURILE lor. A venit Dactilografa şi le-a explicat că trebuie să se simtă norocoşi că scapă de mine. Că, în cele din urmă, aş fi transformat specificul firmei, NIMICUL, în CEVA. Asta deja presupune schimbarea obiectului de activitate. Acte, cozi, formalităţi.  Ceea ce ei nu-şi doreau. Firma lor e strict specializată, oamenii sunt profesionişti de cel mai înalt nivel în NIMIC, acum veneam eu să schimb totul, din rădăcini. Am vrut să intervin cu o explicaţie, să nu creadă, bieţii, că aveam cine ştie ce planuri distructive, dar ea a zis: „Tu taci, acum vorbesc eu! ”

Ne-am luat rămas bun în modul cel mai emoţionant cu putinţă. N-am plâns, fiindcă un Director nu plânge, dar ei, da. Am schimbat adrese de mail cu Copăcelul şi cred că vom coresponda, din când în când.

Înainte să mă vâre Dactilografa în poşetă  (venise pregătită să mă ia acasă, cu cea mai încăpătoare incintă pe care o poartă femeile pe braţ înainte de-a se numi geamantan), colectivul pe care l-am condus mi-a făcut un cadou. N-am vrut să-l primesc iniţial, fiindcă nu mi se pare că aş fi muncit cine ştie ce pentru el, dar ea a zis „Ba îl luăm, că e numai bun pe canicula asta. O să-ţi prindă bine, o să vezi!…”

Acasă, a băgat cadoul în priză şi eu l-am probat. Îmi vine perfect!

Mai sunt câteva ciudăţenii pe care le-am înţeles azi. Dar o să vi le povestesc cu altă ocazie.  Acum nu vreau decât să mă bucur de răcoare.