Ză dei after…

… care se traduce, în limba română, prin The day After şi, ca să ducem traducerea până la capăt – A Doua Zi de Crăciun.

A doua zi de Crăciun nu se întâmplă nimic.
Se termină ţigările.
Dacti se duce la chioşc. Chioşcul e un magazin cât o bucătărie (partea funcţională) de vilă, plasat sub o viloacă. Dacti zice viloacă tuturor caselor care, deşi au teren suficient, îşi plasează dormitoarele la etaj, ca să se vadă din depărtare ce bine o duc proprietarii lor.
Cumpără ţigări, pâine şi apă.
Vânzătoarea sacrificată în a doua zi de Crăciun poartă o hlamidă roşie, bordisită cu alb. E o femeie mică de statură, grasă, tunsă scurt după stass-ul românesc, care ieri a făcut pe gazda pentru cine ştie ce unchi idioţi şi nepoţi, dar astăzi e la muncă, vinde bere, vin, pâine, cafea, chestii de-astea care se termină când te aştepţi mai puţin.

Dacă n-ar fi pus-o patroana prăvăliei de sub viloacă să arate ca o paiaţă, ar fi arătat exact cum e: o femeie care n-are foarte multe zile libere de sărbători, fiindcă ia unşpe milioane de lei vechi pe lună, bani curaţi, cu contract de muncă, cu dări, taxe şi asigurări plătite,  dar astea sunt amănunte… În a doua zi de Crăciun o supără varicele, ar mai fi dormit un ceas azi-dimineaţă, aşa că-i dă ţigările lui Dacti de parcă le-ar scoate de la congelator, de parcă ar muta munţii din loc, pentru două pachete de ţigări, total  – dooş-şapte de lei. A! Mai e şi apa, şi pâinea… Treiştrei. Ca la doctor.

Dacti merge pe drum şi cântă: dum, dum…

Ce-mi place mie, la Vocea României…

Că e a doua săptămână de când mă uit la ea. Că, coincidenţă cu uitatul meu, 3 din 5 încercători au voce. Că 1 din 4 ştie ce cântă. Adică a dat măcar pe gugăl, la traducere şi,  când tre’ să se înfigă în refren cu un „ai laviu verimaci, tacimi, taci”, e conştient că nu tre’ să bage cartuş pe ţeava gâtului şi să se burzuluiască spre cele patru spătare ale juriului ca să le convingă a se întoarce, că nu cântă „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!”…
Îmi mai place jocul celor patru juraţi. Firesc. Repetitiv, dar firesc. De parcă ei chiar s-ar detesta pe bune şi pe gratis, iar nu pentru distrarea telespectatorului şi pentru bani.
Nu-mi place că, atunci când se-ntoarce şi Moga, un tip cam ciudat şi zgârcit cu întoarcerile, concurentul stă să se gândească şi, ce-i mai rău pentru el, alege un alt jurat să-i fie mentor.Păi, unde s-a mai pomenit ca un maestro să vrea neapărat să facă dintr-un învăţăcel de-al său  rivalul lui?
Regula ar fi –  alege-l p-ăla care  nu cântă, ci doar scrie cântece!  Şi are casă de producţie şi papion ecosez la cămaşă cu elefănţei albaştri.

Şi, ca să termin în ton optimist, îmi place, nu-mi place – îmi place de Dacti. Că se uită şi ea. Şi se bucură,  prosteşte, de câte ori unul nu cântă fals. Dacti e foarte permisivă cu muzica. Eu sunt foarte selectiv.
O să vă povestesc altădată…