Nimic

Ştiţi care e cea mai cumplit de complicată întrebare la care trebuie să răspund zilnic?
 „Ce faci?” 
Dacti mă salută cu „Ce faci?”
Nici n-o interesează răspunsul, dar şi-a făcut datoria, mi-a vorbit în timp ce arunca diverse chestii  în frigider, dacă n-am răspuns la timp sau suficient de tare ca să mă audă – noroc bun!
O vreme i-am răspuns – „Nimic.”
Pe urmă am tăcut.
Am constatat că n-avea nicio importanţă.
Arunca la fel, în frigider.
De-aia mă preocupă acum bestia asta de cuvânt: NIMIC.

Nu cumva  înseamnă ceva?

Prima pagină

Prima pagină din primul biblioraft conţine un fel de interviu chestionar, adresat mie. Cică:

1. Cu ce credeţi că se ocupă această firmă?

2. Evidenţiaţi problemele ei majore.

3. Nu încercaţi să decontaţi bonuri de benzină, fiindcă v-am pus la dispoziţie maşină cu şofer. La cum arătaţi, era absolut obligatoriu.

Am răspuns:

1. Cu nimic, după câte văd.

2. Unica problemă majoră, faptul că nu aveaţi Director, pare acum rezolvată. Să vedem pe parcurs.

3. La cum arăt, era suficient să-mi puneţi la dispoziţie un rucsac, o poşetă încăpătoare sau o pungă de plastic ecologic de la megaimage.

Acum aştept rezultatul.

Încerc să-mi schimb viaţa

Toată săptămâna am umblat ca un nebun, pe net,  să-mi găsesc ceva de lucru. Dactilografa a început să se uite la mine pe desupra ochelarilor. Semn rău! –  mi-am zis. Sau, mai degrabă mi-am prezis, fiindcă duminică seara, imediat după evenimentul în care m-am implicat, ştiţi bine, trup şi suflet, m-a întrebat:

– Ce faci?

Nu făceam nimic. Aşa că i-am răspuns:

– Nimic.

Marţi m-a prins citind. Eram la finalul cărţii şi tocmai silabiseam cuvântul cu nume de vulcan – EYJAFJALLAJŐKULL, când m-a întrebat iar:

– Ce faci?

– Citesc, i-am zis, fiindcă citeam.

A făcut “hm!” şi dusă a fost.

Am rămas ca prostul, să analizez “hm!”-ul ei.  La prima vedere, părea un reproş. Dar putea, tot atât de bine, să fie un “hm!” de surpriză. Plăcută. Adică citesc, nu stau degeaba. Deci e de bine. Numai că n-a zâmbit câtuşi de puţin. Era un “hm!” acru?  Adică citesc, mă relaxez, când toată lumea munceşte?! Cititul, scrisul, cântatul, pictatul şi gânditul sunt activităţi discutabile. Pe muchie de cuţit. Nu sunt munci. Munca e ceva care te disperă. E când abia aştepţi să scapi. Mie îmi părea rău că se termină cartea. Prin urmare, nu munceam, mă distram.

În fine! Ce s-o mai dau la-ntors? Am priceput mesajul: până acum câteva zile i-am fost folositor. Acum sunt balast.

De-aia am căutat un job, cu insistenţă. Şi l-am găsit.

Un post modest. De Director.

Azi doar mă odihnesc şi citesc ce-a scris „concurenţa”

Image

Dactilografa mea a uitat cartea asta pe un scaun şi s-a dus să răspundă la telefon. Am răsfoit-o şi eu niţel, să văd ce-i place ei. Când am înţeles cu cine vorbeşte, m-am apucat s-o citesc temeinic, fiindcă e timp berechet şi cartea n-are decât 114 pagini.

O, ce carte frumoasă! Spuneţi-mi, ce cadou să-i fac Doctoriţei, care sunase ea, deci pe noi nu ne costă nimic, că m-a lăsat s-o citesc în tihnă?