Gândesc pozitiv

Azi m-am trezit foarte devreme. Practic, m-am trezit chiar înainte de-a mă culca. Vedeţi, pare că mă exprim complicat. Era mai simplu să zic: n-am dormit toată noaptea. Adică am avut insomnie. Dar trebuie să gândesc pozitiv. Trebuie să iau partea bună a lucrurilor.A devenit regulament de ordine interioară chestia asta, de când îmi citeşte Dacti cartea cu NOCEBO.

Din cauza ei
Datorită ei, căutăm împreună, în fiecare zi, un post de ştiri bune. Bineînţeles că nu găsim, dar ne oprim la unul obişnuit, cu ştiri rele şi le reinterpretăm.
De pildă, dacă auzim că pe autostrada Bucureşti-Piteşti s-au ciocnit două  maşini, ne gândim imediat: ce bine!  Primo, că nu eram noi acolo, secundo, că noi păstrăm distanţa regulamentară, conducem cu viteză adaptată condiţiilor de drum şi, de fapt, în afara oraşului e întotdeauna altcineva la volan, unu’ care chiar se pricepe şi, tertio, dacă tocmai s-au buşit unii, conform calculului probabilităţilor (pe care Dacti nu-l stăpâneşte, dar vorbeşte despre el ca şi cum ar fi doctoriţă în statistici), şansa ca să fim şi noi implicaţi într-o poveste de-asta, cu service şi tinichigii auto, scade simţitor.
Pe principiul ăsta, o să ajungem să chiuim amândoi de bucurie când vom afla că s-a prăbuşit un lift sau că a luat foc un metrou, pentru că Dacti e claustrofobă şi nu foloseşte decât în mod excepţional asemenea mijloace de transport, deci, iar, probabilitatea ca ei să i se întâmple, tinde către zero.

Deocamdată ne-am oprit din lectură, facem o pauză şi exersăm modularea efectului nociv al informaţiei într+unul pozitiv. Cred că de-aia nici n-am dormit azi-noapte, că am stat cu ochii lipiţi de televizor, să monitorizez ştiri.
Problema e că Dacti ia nişte pastile care până la cartea cu pricina îi scădeau tensiunea, iar acum nu i-o mai scad şi mă bate gândul să i le înlocuiesc cu unele contra durerilor de burtă, foarte asemănătoare, ca să văd dacă nu cumva obţin rezultatul dorit.

Aforismul zilei, pe care l-am sustras, fireşte, din cartea noastră de căpătâi şi-mi cer iertare anticipat tuturor medicilor, de la rezidenţi  şi specialişti la profesori universitari, că am curajul să-l pomenesc aici, sună aşa:

„OMUL SĂNĂTOS ESTE UN BOLNAV CARE SE IGNORĂ…”

p.s.: Nu e pentru voi, e mai mult pentru Dacti. Şi îmi asum consecinţele. Dacă nu mai apar pe blog o vreme, înseamnă că le şi suport. Dacă „o veme” o să însemne LUNI DE ZILE, sunaţi voi la 112 şi rugaţi să vi se facă legătura cu Comisarul Grigore Kader.

Citim împreună o carte.

Dacti şi cu mine, vreau să zic. Citim împreună cartea asta:

misterul noceboE ciudat că după ditamai târgu’ de carte, Dacti a venit acasă cu porcăria asta ştiinţifică, deşi o rugasem să-mi cumpere  „În arşiţa nopţii” de John Ball. Zice că n-a găsit-o. Bine, a trebuit s-o cred. În definitiv ea a fost acolo, nu? În vreme ce eu am stat lângă monitor şi-am admirat praful de pe capacul imprimantei, o pudră cenuşie, pe care o muscă umblase în sus şi-n jos, lăsând urmele tălpilor ei punctiforme. S-a stricat frumuseţe de strat fin, omogen, aproape invizibil, până nu l-a călcat musca asta de sfârşit de noiembrie…
Acum trebuie şters. Acum se observă că e praf.
Dacti a adus treaba cu nocebo.

-Băi, supercarte! Stai să vezi…
S-a apucat direct să-mi citească, n-am avut timp măcar s-o-ntreb ce-i aia „nocebo”?
Ne aflăm la pagina 54, încă nu ştiu ce-s ăia neuromediatori, fiindcă autorul e un psihiatru francez şi nu procedează ca americanii, nu te consideră prost prin definiţie, nu-ţi compară neuromediatorii cu nişte viermişori, cu nişte boabe de mazăre, te lasă de izbelişte, dacă ai atâta curiozitate în vine cât să afli singur ce-s ăia neuromediatori, bine. Dacă n-ai, înseamnă că n-a scris cartea şi pentru tine.

Bun. La pagina 53, domnul doctor Patrick Lemoine ne explică ce e telemerul: un picioruş de cromozom, care se tot scurtează, producând îmbătrânirea celulară. Dar există o enzimă numită telomerază care împiedică scurtarea picioruşelor cromozomiale, e un fel de Bechtel  al drumeagurilor informaţiei genetice, construieşte, repară, se opune distrugerii.

La aceeaşi pagină Lemoine zice că, în cancer, principala caracteristică a celulelor neoplazice e aceea de a secreta foarte mult Bechtel – telomerază -, care asigură duşmănoaselor celule viaţă lungă, proliferare fericită, pârtie spre nemurire.
La pagina 54 doctorul Lemoine ne-a spus deja cum s-ar putea lupta împotriva cancerului: eliminând, selectiv, doar telomeraza celulelor maligne.

Dar cartea este despre cât rău ne face buletinul de ştiri, despre cum ar trebui să nu ne lăsăm impresionaţi  de informaţia care produce panică, despre cum ne manipulează media cu răuri predestinate, de la încălzirea globală la boala vacii nebune, de la catastrofa de pe şosea (cinci morţi  într-o maşină care s-a contorsionat în jurul copacului), la imaginea reluată, până la hipersaturaţie, a prăbuşirii turnurilor gemene.

Încep să devin curios. Poate nu e o carte pentru mine, deşi Dacti îmi explică jumătăţile de pagină la care mă încrunt, dar poate că e o carte pentru voi.

Aşadar, s-o citim împreună!