Despre teii noştri

De câteva zile, se întâmplă un fenomen ciudat: ninge galben.
Nu când plouă! Când plouă, se opreşte.
E ceva legat de teii ăştia, ai noştri. Când zic „ai noştri”,  încalc puţin legea, fac un abuz, fiindcă nu sunt doar ai mei şi-ai lui Dacti, sunt ai întregii asociaţii de locatari din condominiu.
Sunt ca automatul de lumină al scării pentru care plătim toţi, în mod egal, indiferent dacă unii se fâţâie pe palier de o mie de ori pe zi şi alţii n-au mai ieşit din casă de cinci ani.

Cu teii e puţin diferit. Noaptea, când întregul bloc doarme cu ferestrele deschise, parfumul lor intră în toate apartamentele, ca un curent electric blajin şi continuu, în mod egal.
Dar pentru ei nu plătim.
Nici nu ştiu dacă asta e o nedreptate sau o favoare.

Publicitate

Sub acoperire

Ieri mi-am petrecut aproape toată ziua sub acoperire. Nu ştiu de ce. Poate mă antrenează Dactilografa să mă facă spion. Cu excepţia a două ceasuri în care am lucrat efectiv, dar nu  e încă momentul să vă spun cu ce m-am îndeletnicit în acest interval de timp, restul zilei mi l-am petrecut  la pungă.

La început am fost cuprins de nedumerire şi spaimă, apoi am căzut pradă unui clasic atac de panică. Fireşte, nu puteam urma sfatul experţilor americani – „Respiră în pungă!”, fiindcă mă aflam cu totul într-o pungă de câteva ore şi respiram din ea prin toate firişoarele mele de câlţi.

Mai întâi a mirosit a antibiotic şi a parfum. Asta a ţinut cam patru ore. După propriul ceas mental, era cam 12:30  când mirosea vag a brânză şi castravete. Au mai trecut trei ceasuri şi aromele s-au transformat în iz de  transpiraţie şi GPL.  Mă aflam într-un taxi. Pe urmă a venit secvenţa „sub descoperire”, despre care vă povestesc mai încolo.

Iar pungă, miros clar de cuişoare plus gemete. Ştiu unde mă aflu: la dentist.

Pe seară, ajungem acasă. Sunt scos din pungă şi aştept, cu nerăbdare, punctajul obţinut la testul de spion. Dactilografa mă pune la locul meu, punga dispare, nimeni nu e curios să afle ce-am înţeles eu din experienţa asta.

Totuşi, am să vă spun: m-am simţit ciudat. M-am simţit Borges. Atunci când zicea el: „Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.”