Sunt bolnăvior

De-aia nu mai scriu pe blog. Dacti’ zice că trebuie să mergem la oftalmolog, să-mi schimbe ramele ochelarilor, că văd numai năzăreli peste tot.

Nu suntem singuri în Univers!

Reclame

Fereastra

Image

tablou

Cum stăteam eu aşa, de vreo săptămână, cu ochii pe mail, să văd când îmi dă undă verde departamentul operativ al firmei care m-a angajat Director, să-mi intru în pâine, mă pomenesc cu scrisoare de la Dactilografă.

Zicea: Dacă n-ajungi acasă până ieri, la prânz, îţi rup urechile! Unde dracu’ eşti? Spune-mi ce vezi pe fereastră?

Pun camera pe geam şi-i şi descriu peisajul: nişte imobile care stau să cadă, multe ferestre fără perdele, nu-mi dau seama dacă imobilul cu multe gemuleţe e pe bune sau e o nălucire, cert e că un fel de ateneu se prăvale peste el.

Dactilografa îmi răspunde imediat: Dobitocule!

Tot imediat îi scriu şi eu: Dobitocule, ce?

Vine mail nou de la Dactilografă: Te uiţi la un tablou. Uită-te pe geam!

Îi răspund: Pe geam vizibilitate zero, jaluzele verticale închise.

Zice: Ştiu unde eşti! Stai acolo, nemişcat. Te recuperez în treizeci de minute. Dacă voiai să lucrezi, trebuia să-mi zici. Te făceam PFA, şi n-aveai decât!

Alt mail, al meu: Ce e aia PFA?

Dactilografa, repede, răspuns: PET FIZIC AUTORIZAT.

Am treizeci de minute să o şterg prin tavanul extraterestru sau să accept o altă identitate fiscală.

Ce să fac?