Mi-am petrecut ziua naţională stând. Da, am un halat de baie, albastru deschis. M-am fâlfâit cu el doar de două ori, spre bucătărie şi înapoi, ca să mă aprovizionez cu cafea. M-am fâlfâit încet, în silă, n-am produs curenţi. Dacă Nono se va plânge, săptămâna viitoare, că a răcit, e problema lui. N-a gândit pozitiv. Eu am trecut numai de două ori pe lângă el. Cu viteza cu care se încălzeşte apa caldă, dimineaţa.
Mi-am petrecut ziua naţională stând. În semn de respect faţă de specificul naţional. Nu m-am uitat la ceas. Când mi s-a făcut cu adevărat foame, de prânz, afară se întunecase de-a binelea. Am mâncat diverse chestii care merg cu ceapă roşie. N-am spart-o, româneşte, pe colţul mesei, fiindcă n-aveam de gând s-o adun de pe jos. Am tăiat-o în rondele de 0.5 cm cu un cuţit zimţat, de legume. Mi-am umplut o farfurie întinsă cu brânză, kaizer, măsline şi m-am trântit la televizor. De câte ori mănânc kaizer, mă gândesc la Foarţă. Chestia asta mă bine-dispune. Am dat clicuri nenumărate pe telecomandă, cu gândul să ajung la un canal de filme non-stop. Mai aveam puţin până acolo, când am dat peste antena doi. Şi-am rămas, vreo cinşpe minute. Fiindcă era Dan Puric, în hemoragie verbală arterială, adică greu de salvat. Vorbea de maică-sa, Dumnezeu s-o ierte. Îi zicea „măicuţă”. M-a dus gândul la Fuego, Dumnezeu să mă ierte pentru nefericita asociere şi-am mai luat o rondelă de ceapă. Puric părea că vorbeşte de când s-a înfiinţat postul ăsta. Nu zicea mare lucru, zicea de-ale lui, cum e calea românească divină, cum i-au mulţumit lui nişte florărese că a vorbit despre ele, cum e poporul nostru ales, cum e el acuzat că legendarizează… Vorbea şi el, conform bolii de care suferă. A zis de Goya, a zis de monştri, a zis de Ţuţea, de Noica, i-a amintit pe toţi cei care-i asigură erudiţia pe cartea de vizită. N-a fost mai ipocrit ca de obicei, n-a pomenit de prea multe ori „vulturul carpatin”. A mulţumit iar, din nou, bunului Dumnezeu, că i-a tăiat aripile şi căile să devină actor holiuidian. Păi mai era el aici, pe scaun, picior peste picior, scoţând kilometri de hârtie igienică pe gură, fără să fi înghiţit măcar un centimetru cub de rahat?
Nu. Cu siguranţă, nu. La americani ar fi spălat pogoane de farfurii în subsolul unui bar şi-ar fi făcut stand-up comedy, dacă Dumnezeu, cu marele său umor, ar fi dorit să-i dea o lecţie. Dar, cum se vede, Dumnezeu n-are vreme de panglicari. Le face loc un ceas-două pe un post de nişă, să fie toată lumea mulţumită.
Ceapa face somn. Puţin îmi pasă cât e ceasul! E ziua naţională, pot să dorm când am chef.
Noapte bună!
Dacti
Nono 