15:30 – Mă pregătesc de lucru. Nu ştiu exact ce-o să fac, dar aşa mi-a zis Dactilografa: „Hai, pregăteşte-te!” Un domn mă priveşte o clipă, încurcat. Habar n-are că sunt eu. Crede că se uită la o pungă. Avantajul acoperirii, deocamdată.
15:45 – În sfârşit, m-a scos la lumină. Trag aer în piept, îmi fac curaj şi iau o mică pauză. Întotdeauna e bine să începi treaba odihnit. Caut un loc discret, mai la umbră, să-mi fac un plan. De fapt, mii de planuri, fiindcă nu-mi zice nimeni ce urmează…
Ah! Am înţeles, în sfârşit, unde mă aflu. Recunosc Strada asta!
În timp ce mă aşez relaxat pe bordură şi-mi iau faţa irezistibilă de Humprey Bogart, mă şi gândesc cum să intitulez prima fotografie. Să-i zic „Picnic la marginea drumului”? Mmm? Sau e prea vag? Să-l mai adaptez niţel:
Popas la marginea Străzii Ficţiunii
Nono 