Fereastra

Image

tablou

Cum stăteam eu aşa, de vreo săptămână, cu ochii pe mail, să văd când îmi dă undă verde departamentul operativ al firmei care m-a angajat Director, să-mi intru în pâine, mă pomenesc cu scrisoare de la Dactilografă.

Zicea: Dacă n-ajungi acasă până ieri, la prânz, îţi rup urechile! Unde dracu’ eşti? Spune-mi ce vezi pe fereastră?

Pun camera pe geam şi-i şi descriu peisajul: nişte imobile care stau să cadă, multe ferestre fără perdele, nu-mi dau seama dacă imobilul cu multe gemuleţe e pe bune sau e o nălucire, cert e că un fel de ateneu se prăvale peste el.

Dactilografa îmi răspunde imediat: Dobitocule!

Tot imediat îi scriu şi eu: Dobitocule, ce?

Vine mail nou de la Dactilografă: Te uiţi la un tablou. Uită-te pe geam!

Îi răspund: Pe geam vizibilitate zero, jaluzele verticale închise.

Zice: Ştiu unde eşti! Stai acolo, nemişcat. Te recuperez în treizeci de minute. Dacă voiai să lucrezi, trebuia să-mi zici. Te făceam PFA, şi n-aveai decât!

Alt mail, al meu: Ce e aia PFA?

Dactilografa, repede, răspuns: PET FIZIC AUTORIZAT.

Am treizeci de minute să o şterg prin tavanul extraterestru sau să accept o altă identitate fiscală.

Ce să fac?

Cerul înstelat

Image

sub care mi-am petrecut ultima săptămână, m-a pus pe gânduri. Nu e un cer normal! Stau şi mă-ntreb dacă nu cumva lucrez, fără să ştiu, pentru o firmă extraterestră…

Director non-stop

Image

Azi am fost trist toată ziua.

Sunt scriitor, acum şi Directorul unei F.C.S.O.C.N. (Firmă-Care-Se-Ocupă-Cu-Nimic), şi tot nu sunt mulţumit. Sper ca, de îndată ce subalternii mei vor realiza că m-au încuiat în birou de câteva zile, să-mi prezinte scuze şi să mă elibereze de-aici, ca să mă pot apuca, în sfârşit, de treabă.

Deocamdată am făcut cunoştinţă cu un tip foarte drăguţ, deşi e la fel de încuiat ca şi mine. Am stat la palavre câteva ceasuri. Părea foarte bucuros de prezenţa mea. În cele din urmă, când s-a lămurit că nu sunt eu cel care-i face baie săptămânal, s-a pleoştit.

Îl cheamă Benji, ca pe câinele actor. Seamănă puţin la urechi, nu? Pleoştite…

ImageCopăcelul mi-e foarte simpatic. L-aş putea angaja la relaţii cu publicul. E foarte calm. Şi, în plus, face baie o dată pe săptămână.

Încerc să-mi schimb viaţa

Toată săptămâna am umblat ca un nebun, pe net,  să-mi găsesc ceva de lucru. Dactilografa a început să se uite la mine pe desupra ochelarilor. Semn rău! –  mi-am zis. Sau, mai degrabă mi-am prezis, fiindcă duminică seara, imediat după evenimentul în care m-am implicat, ştiţi bine, trup şi suflet, m-a întrebat:

– Ce faci?

Nu făceam nimic. Aşa că i-am răspuns:

– Nimic.

Marţi m-a prins citind. Eram la finalul cărţii şi tocmai silabiseam cuvântul cu nume de vulcan – EYJAFJALLAJŐKULL, când m-a întrebat iar:

– Ce faci?

– Citesc, i-am zis, fiindcă citeam.

A făcut “hm!” şi dusă a fost.

Am rămas ca prostul, să analizez “hm!”-ul ei.  La prima vedere, părea un reproş. Dar putea, tot atât de bine, să fie un “hm!” de surpriză. Plăcută. Adică citesc, nu stau degeaba. Deci e de bine. Numai că n-a zâmbit câtuşi de puţin. Era un “hm!” acru?  Adică citesc, mă relaxez, când toată lumea munceşte?! Cititul, scrisul, cântatul, pictatul şi gânditul sunt activităţi discutabile. Pe muchie de cuţit. Nu sunt munci. Munca e ceva care te disperă. E când abia aştepţi să scapi. Mie îmi părea rău că se termină cartea. Prin urmare, nu munceam, mă distram.

În fine! Ce s-o mai dau la-ntors? Am priceput mesajul: până acum câteva zile i-am fost folositor. Acum sunt balast.

De-aia am căutat un job, cu insistenţă. Şi l-am găsit.

Un post modest. De Director.