Ce a zis Vania…

(răspuns pentru bunul şi dragul meu prieten Baghi)

… că blogul e, faţă de de feisbuc, ce e o maşină de scris faţă de calculator. Şi eu încă nu sunt sigur că-i aşa. De-aia am şters…

Şi, dacă tot am ajuns la punctul   ăsta, aş vrea să ştiu şi eu ce e feisbucul, în afară de faptul că te poţi împrieteni, în orb, cu cineva cu care ai între doi şi patruzeci de prieteni comuni. Şi poţi zice „îmi place!”. Fiindcă, pentru viceversa, nu ai alte opţiuni decât să te ţii departe de tastatură.
Feisbucul îţi permite să crezi că nu eşti singur la cafeaua de dimineaţă. Fiindcă unii dintre prietenii prietenilor tăi dau laic pe o poză luată de pe net, cu o ceaşcă din porţelan Rosenthal, umplută cu infuzie de Lavazza d’oro, pe lângă care doarme o pisică de rasă, o poşetă Vuitton sau un  trandafir olandez, de cea mai bună spiţă, care a penetrat piaţa de flori pe când nici musca nu ateriza la Otopeni, necontrolată.

Aşa că, dacă sunt pe cale să înţeleg ce e feisbucul la matineu – să nu fiu singur la cafea! – aş vrea să aflu ce reprezintă el pe la prânzişor. Şi, mai apoi, pe la cină. Când ziua s-a sfârşit şi faci bilanţul: am o mie de prieteni care mă lăicuiesc, şi eu încă iau ANXIAR, doo comprimate pe zi şi un somnifer adevărat. seara, la culcare.