Director non-stop

Image

Azi am fost trist toată ziua.

Sunt scriitor, acum şi Directorul unei F.C.S.O.C.N. (Firmă-Care-Se-Ocupă-Cu-Nimic), şi tot nu sunt mulţumit. Sper ca, de îndată ce subalternii mei vor realiza că m-au încuiat în birou de câteva zile, să-mi prezinte scuze şi să mă elibereze de-aici, ca să mă pot apuca, în sfârşit, de treabă.

Deocamdată am făcut cunoştinţă cu un tip foarte drăguţ, deşi e la fel de încuiat ca şi mine. Am stat la palavre câteva ceasuri. Părea foarte bucuros de prezenţa mea. În cele din urmă, când s-a lămurit că nu sunt eu cel care-i face baie săptămânal, s-a pleoştit.

Îl cheamă Benji, ca pe câinele actor. Seamănă puţin la urechi, nu? Pleoştite…

ImageCopăcelul mi-e foarte simpatic. L-aş putea angaja la relaţii cu publicul. E foarte calm. Şi, în plus, face baie o dată pe săptămână.

Prietena mea, Dactilografa

N-am susţinut niciodată despre mine că aş fi îngrozitor de  inteligent, însă, cu siguranţă, sunt un norocos.

O vreme n-am dus-o pe roze, ba chiar aş putea zice că mi-a mers rău de tot.  Cumva, printr-o întâmplare asupra căreia nu vreau să insist, fiindcă nu e tocmai o amintire plăcută pentru mine, am cunoscut-o pe Dactilografă şi m-am mutat la ea. (Mi-e teamă că „mutat” nu e cuvântul potrivit! Când te muţi, ai cel puţin o valiză. O veioză. Un ghiveci cu o floare.)

Dactilografele sunt nişte persoane lipsite de imaginaţie, dar foarte docile. A mea e excepţia care confirmă regula.

Mă străduiesc  să văd, însă, partea bună a lucrurilor: nu-mi cere chirie şi mi-a promis că n-o să mă evacueze niciodată.