Absolut sigur!…

Eu n-o să-mi sufoc relaţia cu Dacti. Dacă ei nu-i place ceva ce-am pus pe blog şi şterge – ducă-se! Cu toţii mai avem atâtea de spus…

Dar, câteodată, e mai bine să nu le spunem.
Ştiţi ce i-aş zice eu lui Dacti în fiecare zi? „Eşti mai bătrână ca Asta cu DOUĂZECI de ani! Dacă acum aş fi fost la Asta şi nu la tine, îmi cumpăra TABLETĂ. Aveam TABLETA MEA! Eram autonom. Eram… ”

Dar Dacti, care îmi lasă cu zgârcenie calculatorul ei, care nu vrea să scrie pe laptop fiindcă tastatura nu muşcă suficient din litere,  adică, dacă tot e ea ţăcănită, trebuie să-şi înfrăţească  ţăcăneala cu un ţăcănit , mă întreabă în fiecare zi: „Tu ce mai faci, Nono?” Şi tonul întrebării mă descurajează să-i ard un „Bine!” peste bot.
Mă prefac şi eu că tocmai fac ceva.
În trei din cinci situaţii îmi iese.