…Vasăzică, iată ce-a urmat după „CINEE?”:
– Care Tom? Cruise?… A, iertaţi-mă!… Nu, adică da, îmi place… Poate fiindcă e mai scund… Nu vă enervaţi, n-am spus că e actorul meu preferat, doar că e mai scund… Nu, vă jur! N-am vorbit niciodată cu el la telefon. Azi ar fi fost prima oară, dacă m-ar fi sunat, dar uite că… Ba nu, mă bucur, e o mare onoare!… Ce film cu dumneavoastră mi-a plăcut cel mai mult? Nu ştiu. Mă puneţi la grea încercare… Da, e adevărat că am petrecut o lungă perioadă din viaţă uitându-mă la filmele care se dau la televizor. Să mă gândesc… Ăla în care eraţi Înger?… Nuuu?! Auăleu! Ăla era cu Cage, da… Nu, nu-mi place mai mult! Nu ţipaţi, că vă închid telefonul!… Să ne calmăm puţin. Să revenim la motivul pentru care m-aţi sunat… Păi, de unde să vi-l dau eu pe Wilson înapoi? Wilson a rămas acolo, pe malul râului, cu Colonelul Întâmplare… Nu ştiu, credeţi-mă, n-aş şti să mă întorc acolo… Nu e vorba de bani!!!… Da, era sănătos. Ultima oară când l-am văzut eu, arăta exact ca în film… Bineînţeles că era acelaşi Wilson, n-aveam cum să mă înşel!… Ei, nu mă luaţi pe mine cu ameninţări, că n-am nicio vină! Dumneavoastră l-aţi pierdut primul! La drept vorbind, în cartea mea eu sunt cel care mă pierd, nu Wilson… Bine, da, da… Vă înţeleg tulburarea… Şi mie mi-e dor de o mulţime de prieteni, de-aia am scris o carte despre ei… Domnule Hanks?… Vă rog eu, nu plângeţi!… Uite că încep şi eu să dau apă la şoareci… Ei, aş! N-avem şoareci! E o expresie, aşa, pentru când plângi ca prostu’…
Asta a fost tot. După „ca prostu’ ” , Dactilografa, care părea că doarme dusă, mi-a luat telefonul din braţe, a apăsat butonaşul roşu, apoi l-a vârât sub pernă şi mi-a zis:
– Încetează să faci pe clovnul ! Ţi-am spus că deja mă simt mai bine!
Nono 