Sub acoperire

Ieri mi-am petrecut aproape toată ziua sub acoperire. Nu ştiu de ce. Poate mă antrenează Dactilografa să mă facă spion. Cu excepţia a două ceasuri în care am lucrat efectiv, dar nu  e încă momentul să vă spun cu ce m-am îndeletnicit în acest interval de timp, restul zilei mi l-am petrecut  la pungă.

La început am fost cuprins de nedumerire şi spaimă, apoi am căzut pradă unui clasic atac de panică. Fireşte, nu puteam urma sfatul experţilor americani – „Respiră în pungă!”, fiindcă mă aflam cu totul într-o pungă de câteva ore şi respiram din ea prin toate firişoarele mele de câlţi.

Mai întâi a mirosit a antibiotic şi a parfum. Asta a ţinut cam patru ore. După propriul ceas mental, era cam 12:30  când mirosea vag a brânză şi castravete. Au mai trecut trei ceasuri şi aromele s-au transformat în iz de  transpiraţie şi GPL.  Mă aflam într-un taxi. Pe urmă a venit secvenţa „sub descoperire”, despre care vă povestesc mai încolo.

Iar pungă, miros clar de cuişoare plus gemete. Ştiu unde mă aflu: la dentist.

Pe seară, ajungem acasă. Sunt scos din pungă şi aştept, cu nerăbdare, punctajul obţinut la testul de spion. Dactilografa mă pune la locul meu, punga dispare, nimeni nu e curios să afle ce-am înţeles eu din experienţa asta.

Totuşi, am să vă spun: m-am simţit ciudat. M-am simţit Borges. Atunci când zicea el: „Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.”

Azi doar mă odihnesc şi citesc ce-a scris „concurenţa”

Image

Dactilografa mea a uitat cartea asta pe un scaun şi s-a dus să răspundă la telefon. Am răsfoit-o şi eu niţel, să văd ce-i place ei. Când am înţeles cu cine vorbeşte, m-am apucat s-o citesc temeinic, fiindcă e timp berechet şi cartea n-are decât 114 pagini.

O, ce carte frumoasă! Spuneţi-mi, ce cadou să-i fac Doctoriţei, care sunase ea, deci pe noi nu ne costă nimic, că m-a lăsat s-o citesc în tihnă?