Lumea văzută de la 40 de centimetri

NONO

Lumea văzută de la 40 de centimetri. Duioasa poveste a ursulețului Nono

Totul a început într-un atelier înalt și luminos, printre acuarele, coli și schițe. Aici a prins viață într-o zi, din mâinile unui desenator priceput, un personaj enigmatic: ursulețul Nono. Un ceva jumate ființă – jumate jucărie. Și, ca-n povești, imediat cum creatorul i-a desenat urechile, jucăria a început să audă. Apoi, chiar acolo, pe foaia de hârtie, a început să vadă, să simtă, să se întrebe. “După câteva mișcări rapide pe față și peste urechi, m-am pomenit cu ochelari! (…) Dintr-odată, m-am trezit nas în nas cu omul care mă desenase…Avea și el ochelari rotunzi, dar ochii îi erau albaștri, iar din obraz îi țâșneau o mulțime de fire scurte, aurii, exact ca ale mele. Aproape că ne-am speriat unul de altul. El a zâmbit și-a zis: «Ăsta ești, bătrâne!» Eu, în schimb, n-am putut să zâmbesc, fiindcă n-am zâmbit niciodată, așa am ieșit, uimit, dar serios, pe jumătate înspăimântat

Pentru continuarea articolului cititi aici:

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/lumea-vazuta-de-la-40-de-centimetri-duioasa-poveste-a-ursule-ului-nono-632572.html

Încerc să-mi schimb viaţa

Toată săptămâna am umblat ca un nebun, pe net,  să-mi găsesc ceva de lucru. Dactilografa a început să se uite la mine pe desupra ochelarilor. Semn rău! –  mi-am zis. Sau, mai degrabă mi-am prezis, fiindcă duminică seara, imediat după evenimentul în care m-am implicat, ştiţi bine, trup şi suflet, m-a întrebat:

– Ce faci?

Nu făceam nimic. Aşa că i-am răspuns:

– Nimic.

Marţi m-a prins citind. Eram la finalul cărţii şi tocmai silabiseam cuvântul cu nume de vulcan – EYJAFJALLAJŐKULL, când m-a întrebat iar:

– Ce faci?

– Citesc, i-am zis, fiindcă citeam.

A făcut “hm!” şi dusă a fost.

Am rămas ca prostul, să analizez “hm!”-ul ei.  La prima vedere, părea un reproş. Dar putea, tot atât de bine, să fie un “hm!” de surpriză. Plăcută. Adică citesc, nu stau degeaba. Deci e de bine. Numai că n-a zâmbit câtuşi de puţin. Era un “hm!” acru?  Adică citesc, mă relaxez, când toată lumea munceşte?! Cititul, scrisul, cântatul, pictatul şi gânditul sunt activităţi discutabile. Pe muchie de cuţit. Nu sunt munci. Munca e ceva care te disperă. E când abia aştepţi să scapi. Mie îmi părea rău că se termină cartea. Prin urmare, nu munceam, mă distram.

În fine! Ce s-o mai dau la-ntors? Am priceput mesajul: până acum câteva zile i-am fost folositor. Acum sunt balast.

De-aia am căutat un job, cu insistenţă. Şi l-am găsit.

Un post modest. De Director.