Cronicar de film

– Vezi că deseară vin târziu. Mă duc la film.
– Ce film?
– Românesc: „Sunt o babă comunistă”.
– Şi nu pot să merg şi eu?
– Nu.
– De ce?
– Că mă fac de râs. Mă duc cu o prietenă. Aia o să creadă că-mi filează o lampă, când o să vadă că te scot din pungă, pe-ntuneric, şi te aşez pe spătar.
– A!…

Mi-am petrecut seara pe canapea, ascultând cum se înserează, cu televizorul închis. S-a înserat greu. Televizorul face înserările mai uşoare.
Când s-a întors Dacti, era, ca să zic aşa, noapte deplină.
O-ntreb:
– Cum a fost filmul?
Şi Dacti răspunde:
-Eh!…
Face duş, mănâncă brânză cu roşii, că e mai uşor de gătit, bea ceva dintr-o cană, fumeză, adoarme.
Adorm şi eu.

Sigur că o să mă-ntrebaţi: „Aşa, şi?”

Ideea e că, atunci când Dacti zice despre ceva „Eh!”, înseamnă că şi-a luat ţeapă şi nu vrea să recunoască.