Dau pe Google, uneori, să văd ce mai zice lumea. Punctual, mă interesa ce mai zice lumea despre Dacti, fiindcă ea e în faza aia numită ” fază mică”, adică dă din degete pe tastatură, la veioză. De vorbit, vorbeşte numai la telefon. Cum n-am telefon, cu mine nu vorbeşte.
Găsesc textul ăsta: „Se aude că urmează o bătălie pe viaţă şi pe moarte între debutanta Renata Carageani cu a sa Anchetă la Coarnele Dracului şi, deja rodata autoare, Oana Stoica Mujea, cu un nou volum, al III-lea, din seria Iolanda (Lala) Ştireanu. Nu cunoaştem încă titlul acestui roman. Unele guri răuvoitoare pretind că nici autoarea sau editorii nu s-au decis încă… Se pare că distribuţia va avea ultimul cuvânt. Bătălia se dă pentru numerele 4 şi 5 din Flacăra… Cine va fi prima, cu numărul 4? Vă vom ţine la curent… (cum s-ar zice la 220!)”
Îl citesc şi rămân mască.Pe tipul care semnează Hercule Cointreau nu-l cunosc. Dar îmi amintesc episodul: Dacti a refuzat să debuteze „în pungă”, cu o revistă de cuvinte încrucişate. Asta era prin a doua jumătate a lunii martie. Păi, dacă a refuzat, cum să se fi bătut, pe viaţă şi pe moarte, pentru o lansare la pungă, la chioşcul de ziare?
O fi concurat doar rodata autoare, cealaltă, pentru punga de aprilie sau de mai?! Şi a câştigat bătălia?!
p.s. Să nu afle Dacti că vorbim despre chestii de-astea, că mă bagă la punga mea de hârtie, bio, şi nu pentru vreo apariţie…
Cred ca hercule coi e unu d-ala care-arunca bolovani pe fundu lacului; pai, cine naiba-si pune mintea sa-i scoata?
Dacti?
S-o vedem daca se baga in apa la invitatti lui domnu’ Coi sau cum ii zice.
Auzi? Sa-ti iei telefon, bejuliule.
Eu, cât am carneţelul meu şi pixul de 7 cm, n-am nevoie de telefon. 🙂
D-aia nu te baga Dacti-n seama ca esti primitiv si te bizui pe carnetel si pixulet, telefonu’ trebe ca-i pasiunea ei;)
Nono prietene, fereşte-te de pungă, mai ales în următoarea lună. Dacă ai prins punga, automat intri în hibernare. Pentru că nu trebuie să te pui cu mintea bipezilor. Vreme de vreo două cincinale, de când votează cu punga, bipezii noştri hibernează mereu, vreau să zic, nu numai iarna, care nu-i ca vara. Dar voi, urşii, nu prea ştiţi asta. 🙂
Domnule Ifim, eu mă feresc de pungă în decembrie, luna cadourilor… Sper să nu-i vină ideea lui Dacti să mă dăruiască vreunui copil!
La naiba!!!!! .. sunt momente in care ma bucur din tot sufletul ca nu sunt scriitoare 🙂
Theo, mă bucur din tot sufletul că nici eu nu sunt scriitor. Sunt simplu dictator!
Nono, ti-am scris mai devreme ca dictatu’ tau are alt inteles, natafletule mic.
Nicicand nu vine de la dittatore, adica de la ceea ce visezi tu cand esti asezat intre pernute, pe canapea.
Dictatu’ tau vine de la zice, zicere, zis, blah, blah.
Sau de la dico, dicere, dixi, dictum …
Asta faci tu cand ii soptesti povestioare lu’ Dacti.
Daca era fata de treba te-nvata corect da’ uite cat e de superficiala; te lasa sa te expui 😉
Pingback: Stabilirea agendei publice si schimbarea ei « Hai ca se poate!