(Leliei Munteanu, şi numai ei!)
V-am zis că sunt dependent de televizor? Probabil că v-aţi dat seama şi singuri…
Da. Sunt! Precum în Cer, aşa şi pe Pământ.
Dacă se luminează dreptunghiuleţul, eu mă uit. Nu depinde de mine la ce, depinde de Dacti. Care şi ea depinde de telecomandă. Adică îi face telecomanda cu ochiul s-o folosească, au ba. Povestea aia cu dacă nu-ţi place ce vezi pe un canal la televizor, ai telecomandă, foloseşte-o, e mai va!
E ca povestea cu de ce au elefanţii ochii roşii? – Ca să se ascundă în cireş! – Păi vezi ce bine s-au ascuns?!
Adevărul e de nepătruns.
Toţi ştim că elefanţii n-au ochii roşii. Da’ mai stăm umpic pe canalul care dă un reportaj cu cireşi că, poate, cine ştie, descoperim elefanţii.
Ideea e că nu schimbi din prima. Mai ai niţintică răbdare…
În ultimele zile am înţeles că trăim într-o ţară de Basm. Avem un Împărat, doi Regi, ba poate chiar trei, dacă-l punem la socoteală şi pe M.S. Mihai, şi-atunci ce nu ne convine?
Că are cine să ne poarte de grijă şi să ducă Basmul mai departe?
Noi nu trebuie decât să sărbătorim: înmormântări, căderi de bolovani, ziua vreunui Sfânt care care cade în mijlocul săptămânii şi se face punte… Când a făcut podul Apolodor din Damasc? Da’ când a fost inaugurat? Marţea viitoare? Atunci Marţi să fie zi liberă, pentru Apolodor. Miercuri şi Joi să sărbătorim Puntea şi Vineri să respectăm, prin uitat la televizor, adevăratul moment în care Apolodor a terminat Podul şi l-a dat în consum.
Ar mai trebui să eliberăm o zi, aia în care s-a născut Gellu Naum, dar s-a întâmplat în weekend. Şi Apolodorul lui era cam pinguin. Contează mai puţin…
Aşa că,în ţara de Basm în care trăim, ne rămâne Lunea, când muncim foarte puţin. Fiindcă se ştie, lunea nu dai randament, că vii după weekend, mai neatent.
Nono 